FRF negociază pentru încă două amicale: ne batem cu doi adversari modești înainte de Euro. Unde ar putea avea loc meciurile

FRF negociază pentru încă două amicale: ne batem cu doi adversari modești înainte de Euro. Unde ar putea avea loc meciurile

Anul 2016 începe pentru naționala României cu un cantonament în care selecționerul Anghel Iordănescu va dori să vadă la lucru o selecționată formată din fotbaliști care nu s-au aflat până acum în anturajul lotului. La finalul lunii ianuarie, FRF a programat un stagiu de pregătire, între 24 ianuarie și 6 februarie, urmând ca testul important înaintea EURO 2016 să aibă loc în luna martie, contra Spaniei.

În lunile premergătoare turneului final din Franța, tricolorii ar mai putea juca două amicale de pregătire. Nu cu adversari puternici precum Italia, cu care România a remizat, 2-2 la Bologna, în luna noiembrie, sau Spania, ci cu două echipe ceva mai slab cotate. Federalii poartă negocieri pentru două partide amicale în Bahrain, unde România s-ar putea duela cu țara gazdă, dar și cu China.

Ambele naționale sunt, însă, sub nivelul pe care tricolorii îl vor întâlni la Euro. Bahrain ocupă abia locul 124 în clasamentul FIFA, în timp ce China, chiar dacă are în componență câțiva fotbaliști care joacă în campionate puternice ale Europei, este situată pe locul al 84-lea. Prin comparație, România ocupă în acest moment locul al 16-lea în ierarhia mondială.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]