Ștefan Radu după victoria lui Lazio cu Inter: „Am demonstrat că nu am uitat să jucăm fotbal”

Ștefan Radu după victoria lui Lazio cu Inter:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, a declarat, duminică seară, după victoria din meciul cu Internazionale Milano, scor 2-1, că el și colegii săi au demonstrat că nu au uitat să joace fotbal, informează site-ul lazialita.com.

„În această seară am demonstrat că avem dorință și că nu am uitat să jucăm fotbal. Ne dorim să jucăm mereu așa cum am făcut-o astăzi în prima repriză. Inter are jucători de viteză, așa cum este Biabiany, și nu trebuie să le dai spații. Dar nici eu nu sunt lent și lupt până la final. A fost mare satisfacție în vestiar la finalul meciului. Nu puteam încheia mai bine acest an. Cu toții eram convinși înainte de meci că putem pleca cu puncte de pe acest teren. Urmează o scurtă vacanță, dar avem un moral bun pentru anul viitor. Este o victorie importantă. Credem în forțele noastre și ne dorim să prindem un loc de cupe europene”, a spus Radu.

Formația Lazio Roma, cu Ștefan Radu integralist, a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Internazionale Milano, într-un meci din etapa a XVII-a a campionatului Italiei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Candreva ‘5, ’87. Pentru Inter Milano a înscris Icardi, în minutul 61.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
"Câștig cât un director de bancă în România". Ce salariu are Daniel, care lucrează de 20 de ani pe un…
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Gheorghe Dincă scapă nevinovat? CUTREMUR în cazul CARACAL: Au dispărut probele
Gheorghe Dincă scapă nevinovat? CUTREMUR în cazul CARACAL: Au dispărut probele
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Când se face radierea auto din oficiu?
Când se face radierea auto din oficiu?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×