Dică: „O să vină ziua când eu și Rădoi vom reveni la Steaua!” EXCLUSIV | Ce a discutat cu Becali înainte de a fi demis

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică a vorbit despre despărțirea de Steaua, despărțire care a avut loc imediat după meciul cu ASA Târgu-Mureș. Dică spune că este dezamăgit de faptul că nu a fost informat de patronul Gigi Becali despre faptul că urmează să fie îndepărtat la echipă și a precizat că nu consideră că jucătorii „l-ar fi lucrat” pe el și pe Mirel Rădoi.

Dică este sigur că el și Rădoi vor reveni la Steaua într-o bună zi, iar atunci vor reuși să obțină performanțe cu trupa roș-albastră.

„Nu-mi doream să intru atât de repede în vacanță, îmi doream să intru după 21 decembrie. Dar așa a fost să fie! Acum nu mai am servici, să vedem când voi mai avea. Am fost foarte dezamăgit, cu două zile avusesem o discuție cu patronul și mă asigurase că rămân până pe 21 decembrie. M-a deranjat că nu m-a informat din timp, nu sunt nici primul, nici ultimul antrenor demis de la Steaua. Atunci când am vorbit cu patronul l-am întrebat până când voi rămâne antrenor ca să știu ce discurs am față de jucători. M-a ajutat această situație, acum voi ști cum voi negocia cu alți patroni. Nu am simțit că jucătorii ar fi știut că vine Reghecampf.

La meciul cu Craiova au fost doi jucători care au făcut mai multe sprinturi decât de obicei. Nu pot să le dau numele. Nu pot să dau în jucători sau să-i vorbesc de rău.

Am discutat cu Mirel, știm unde am greșit. Nu pot să spun public pentru că ar trebui să dau și în alte persoane. Voi mai lucra alături de Mirel Rădoi, indiferent dacă voi antrenor principal. O să vină ziua când ne vom întoarce la Steaua și vom face performanță”, a declarat Nicolae Dică la ProSport LIVE.

Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:00, iar Costin Ștucan și invitații săi vor discuta liber și fără menajamente despre cele mai arzătoare subiecte din sportul românesc.

ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.

La ProSport LIVE ne vom bucura împreună pentru performanțele obținute de sportul românesc, vom analiza din toate punctele de vedere cele mai importante competiții, vom critica desele derapaje ale personajelor din sportul românesc și ne vom distra pe seama lor, atunci când este cazul.  Iar pe voi vă așteptăm să participați la realizarea emisiunii din toate punctele de vedere: cu texte, opinii, fotografii sau clipuri video și chiar intervenții LIVE prin Skype, Google Hangouts, FaceTime sau Whatsapp. În fiecare ediție a emisiunii sunteți invitați să comentați cu reporterii ProSport evenimentele zilei.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…