Arcada Galați, pas uriaș spre optimile Challenge Cup la volei masculin

Echipa masculină de volei Arcada Galați a câștigat, scor 3-1 (21-25, 25-19, 25-20, 28-26), miercuri seară, pe teren propriu, în fața formației CEZ Karlovarsko (Cehia). Meciul a contat ca primă manșă din 16-imile Challenge Cup, returul urmând să se dispute peste două săptămâni în Cehia
Arcada Galați, pas uriaș spre optimile Challenge Cup la volei masculin
  • Echipa gălățeană de volei masculin, Arcadia, a reușit, miercuri, să răpună o adversară extrem de tenace, pe CEZ Karlovarsko, cu un scor (3-1), care-i aduce punctajul maxim înaintea returului din Cehia.

Echipa masculină de volei Arcada Galați a câștigat, scor 3-1 (21-25, 25-19, 25-20, 28-26), miercuri seară, pe teren propriu, în fața formației CEZ Karlovarsko (Cehia). Meciul a contat ca primă manșă din 16-imile Challenge Cup, returul urmând să se dispute peste două săptămâni în Cehia.

Al doilea joc la Galați în cupele europene al voleibaliștilor de la Arcada a avut un început nefavorabil, oaspeții conducând cu 0-4. Formația gălățeană a replicat repede, a egalat la 5, jocul mergând cu egalități și multe faze spectaculoase până la 10-10. Aici s-a produs prima ruptură semnificativă a echilibrului, cu formația cehă făcând cinci puncte consecutive, în special pe fondul unor blocaje excelente. Arcada s-a clătinat din punct de vedere al moralului, pe acest fond preluarea n-a mers, în timp ce formația din Karlovy Vary a continuat să se apere impresionat, astfel că setul a curs în favoarea oaspeților, care și-au gestionat foarte bine avansul și au închis primul act în favoarea lor, scor 21-25.

Imediat ce a început setul al doilea, jocul a intrat pe făgașul dorit de entuziastul public care a umplut tribunele. A fost un start exact invers față de prima parte, acum cu Arcada sprintând până la 4-0 și oaspeții apropiindu-se până la 6-5. Din acest moment, cu liberoul Cristudor senzațional în defensivă, echipa gălățeană și-a ridicat nivelul jocul atât de mult încât a răpus tenacitatea celor de la CEZ Karlovarsko, Arcada egalând situația scorului la seturi fără mari emoții: 10-6, 14-8, 18-12, 18-15, 23-17, 25-19.

Mult mai disputat a fost setul al treilea, echipa cehă fiind ca un scai enervant. Karlovarsko s-a agățat de orice minge, reușind printr-o putere de luptă admirabilă să țină echilibrul mult timp: 3-3, 8-8, 11-8, 11-12, 14-14. Apoi, cu rusul Sysoev și brazilian Caio de Pra tunuri în acțiune la fileu, excelent încărcate de ridicătorul Despotovski, Arcada a reușit să facă pasul în față: 16-14, 19-16, 21-18, 23-19, 25-20.

Setul patru a fost un monument al tenacității oaspeților. De la 8-8 Arcada a reușit patru puncte la rând, dar nici vorbă să fie desprinderea decisivă. Karlovarsko a revenit, a egalat la 17, de acolo mergându-se cap la cap, într-un final disputat în tensiune maximă. Oaspeții au avut prima minge de set (23-24), Arcada a trecut apoi în față, două mingi de meci anulate de adversar și o a treia fructificată: 28-26.

Astfel, echipa gălățeană a câștigat la un scor cu care a luat toate cele trei puncte puse în joc și are nevoie, pentru calificare, ca în returul din Cehia fie să câștige minim două seturi, fie să-și adjudece „setul de aur” în cazul în care va fi învinsă cu 3-0 sau 3-1.

Antrenorul Marian Apostu a mizat pe sextetul Despotovski, Suson, Sysoev, Caio de Pra, Radovic, Marquez, plus liberoul Cristudor.

Foto: Sorin PANĂ‚

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]