Vojnovic, gata să „muște” în derby-ul cu Steaua: „Sper să îmi fac fanii și coechipierii mândri!”

Vojnovic, gata să
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul echipei Dinamo, Aljosa Vojnovic, consideră că echipa sa are 50 la sută șanse să câștige derbyul cu Steaua, de duminică, chiar dacă recunoaște că adversara joacă un pic mai bine în acest moment.

De fiecare dată este vorba mai mult despre fani. La ultimul meci, atmosfera a fost incredibilă așa că ne asteptăm să fie la fel și acum. Ca de obicei, sunt onorat să fiu cel care poartă banderola și sper că îmi voi face coechipierii și fanii mândri. În acest moment, Steaua joacă puțin mai bine decât noi, noi suntem în situația în care luptăm mai mult, nu jucăm atat de mult fotbal. Dar asta nu se întâmplă numai în România, ci în fiecare ligă din lume, derbyurile sunt ceva diferit. Așa că asta nu înseamnă nimic, pentru că un jucător care are o zi bună poate întoarce situația. Așa că eu cred că șansele pentru acest derby sunt 50-50 și sper că noi vom fi cei care vom câștiga„, a declarat Vojnovic.

Jucătorul croat ar fi preferat ca derbyul cu Steaua să se dispute pe Arena Națională, unde gazonul este mult mai bun: „Trebuie să spun că pe Arena Națională terenul este mult mai bun și chiar mi-a plăcut ultimul meci pe care l-am avut acolo, arată ca un stadion modern. Nu știu dacă stadionul din Ștefan cel Mare este un avantaj pentru noi. Poate atmosfera nu va fi ca pe Arena Națională din cauza numarului fanilor, dar cine știe, stadionul este mai mic, poate va fi un avantaj. Știu că pentru fani este important să batem Steaua, nu le pasă pe ce loc suntem în campionat atât timp cât batem Steaua. Dar pentru noi este important să câștigăm trofee, asta e important pentru Dinamo, acesta e un meci de trei puncte din tot campionatul. În ultimii 4-5 ani, Steaua a fost mai puternică, a avut jucători mai buni, dar sperăm ca în acest an să întoarcem situația„.

Atacantul Dorin Rotariu speră ca stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare să poarte noroc echipei sale și să se impună în derby. „Ne concentrăm pe meci, este derbyul României, un meci important pentru noi și pentru suporteri, sperăm să reușim să câștigăm. Și pentru mine personal cel mai important este să câștigăm, nu contează cine marchează. Important este ca Dinamo să bată pe Steaua. Faptul că am schimbat stadionul în meciul cu Steaua poate va fi cu noroc. Poate reușim să câștigăm. Sper să fie vorba și de noroc, nu s-a mai jucat de mult un derby pe Ștefan cel Mare. Sper ca de data asta să câștigăm. Trebuie să realizăm că e un meci special, printro victorie putem spune că vom face un sezon bun. Fanii așteaptă mult de la acest derby, pentru că nu am mai câștigat de mult împotriva Stelei. Dar cele trei puncte vor însemna mult și pentru moralul nostru„, a afirmat Rotariu.

Partida Dinamo – Steaua, din cadrul etapei a XVIII-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.30, pe Stadionul Dinamo.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×