Dinamo – Steaua sau „Securitatea vs Armată”. Cum percepe derby-ul de duminică o legendă a baschetului românesc. „Rolul jucat de Securitate a avut o influență nefastă asupra celor înrolați sau racolați, nu de puține ori prin șantaj”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Este singurul jucător român dublu selecționat în Echipa Europei. Este o legendă a baschetului românesc, un erudit care pledează cu fiecare ocazie pentru sportul jucat la panou. Alin Savu se descrie cel mai bine. „Am jucat baschet timp de peste 20 de ani, de pe băncile liceului până la aproape 36 de ani! Dintre ei, ultimii 17 au fost la nivelul primei divizii (4 la știința Bucuresti, 12 la Steaua și 1 la CSU Sibiu, în anul care a urmat promovării acesteia în A). 10 ani în «națională» (cu peste 200 de meciuri internaționale) și cele două prezențe în echipa Europei. Aș vrea să vă mai spun că am avut șansa de a juca alături sau împotriva unor mari valori din baschetul anilor ”60- ”70, românești, europene sau chiar americane. Lista este chiar nesfârșită, de aceea nu voi aminti decât cel mai bun „All Stars” american al vremii, care ne-a vizitat în 1964, cu Bob Cousy, Bill Russel și Oscar Robertson în frunte. A lipsit doar Wilt Chamberlain, faimosul coșgheter din NBA, care nu a fost interesat de vizita în Europa!”, pentru Slamdunk.ro, un site pe care l-a înființat.

Alin Savu scrie despre primul derby Dinamo – Steaua, din liga națională de baschet, după o pauză de cinci ani.  „Unicul derby” se va juca duminică, de la ora 18:00, în Sala Dinamo, și va conta pentru etapa a VII-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin 2015-2016.

Ca unul care a participat la mai mult de vreo 30 de derby-uri Steaua – Dinamo, la baschet, cred că pot să vorbesc cu suficientă autoritate despre ceea ce însemnau ele în urmă cu 40-50 de ani.

Momentul pe care îl traversează România în aceste zile de durere și revoltă deopotrivă – provocate de cumplita tragedie din clubul bucureștean „Colectiv” și nu numai – mă determină să vorbesc despre acele derby-uri într-o altă „cheie” decât cea folosită în mod obișnuit în asemenea comentarii.

Nadia Comăneci, emoționată de primirea de la Ziua Olimpică. Mesaj clar pentru români: „Mergem mai departe”

14:42

Lotul lui Gică Hagi pentru România – Țara Galilor. Cine poartă numărul 10

14:29

Pentru cineva dispus să vadă și dincolo de aparențele unei banale concurențe sportive, rândurile care vor urma nu vor fi chiar surprinzătoare!

Steaua și Dinamo, cluburi sportive „departamentale” apărute o dată cu instalarea puterii „populare” în România, au reprezentat pentru mulți compatrioți (reprezintă încă) exponentele sportive a două instituții importante ale statului: Armata și Securitatea. De-a lungul celor 45 de ani de comunism românesc, cele două importante instituții au evoluat diferit.

Armata a rămas fidelă ideii de slujire a patriei, depășindu-și cu mult atributul său fundamental, acela de apărare a independenței și suveranității statului român. Soldații și ofițerii ei au construit drumuri, poduri, obiective industriale, blocuri de locuit, au scos cărbune din mine, au cules recolta de pe ogoarele patriei, au salvat vieți omenești și bunuri materiale în caz de calamități naturale. Pe scurt, Armata și-a făcut datoria față de propriul popor și chiar mai mult decât atât.

De cealaltă parte, Securitatea (restructurată după modelul KGB furnizat de „marele prieten de la Răsărit”) a abandonat în totalitate rolul său tradițional în orice țară democrată, transformându-se odată cu trecerea timpului într-un instrument de oprimare a societății civile și de apărare necondiționată, prin orice mijloace, a puterii comuniste. Acest rol jucat de Securitate în societatea românească a avut o influență nefastă, nefericită, asupra celor înrolați (de bună voie), sau racolați (nu de puține ori prin șantaj) în structurile sale, sentimentul de putere discreționară pervertind suflete și caractere.

Spre uimirea și dezamăgirea tânărului stelist care eram pe vremea derby-urilor sportive cu Dinamo, am simțit această realitate pe propria mea piele pentru că alterarea caracterelor (despre care vorbeam) i-a atins și pe unii dintre adversarii mei de atunci. Subliniez: pe unii dintre ei! Pentru Albu, Diaconescu, Novac, sau Visner, întâlnirile cu Steaua reprezentau mai mult decât întâlniri sportive, abordându-le, în consecință, cu o îndârjire vecină cu răutatea, după principiul „ori la bal, ori la spital”!

Din această cauză, nu am amintiri prea plăcute legate de acele derby-uri, mai ales că, trebuie să spun și asta, deznodământul lor era determinat nu o singură dată de arbitrajele prestate direct, sau dirijate din culise, de „piaza rea” a arbitrajului românesc de atunci, George Chiraleu!

Chiar dacă situația de astăzi a României își găsește explicațiile și în continuarea activităților subversive ale angajaților fostei Securități, nu cred că mai putem discuta despre derby – urile de baschet Steaua – Dinamo în aceeași termeni precum acum o jumătate de secol. Ceea ce se întâmplă însă în cazul derby-urilor fotbalistice ar putea să mă contrazică, rivalitatea sportivă păstrându-se la cote înalte de tensiune.

Încerc să preîntâmpin eventuale opinii adverse care vor contesta cele afirmate mai sus, menționând o realitate aflată deasupra îndoielilor: au existat echipele C.C.A. „de aur” atât la fotbal cât și la baschet și există încă o mare iubire, Steaua, în întreaga Românie de astăzi (cu sincopele provocate de apropierea unui personaj jalnic numit Becali de fosta câștigătoare a Ligii Campionilor), ca expresie a atitudinii românilor față de Armata lor! Și există „câini roșii”, metaforă a vrajbei care nu ar avea ce să caute nu numai pe terenurile de sport, ci și în relațiile dintre oameni. Lucru care, din nefericire, la noi nu se întâmplă.