Un junior român merge la Turneul Campionilor! Nini Dica va juca în aceeași arenă cu Novak Djokovic și Roger Federer

Un junior român merge la Turneul Campionilor! Nini Dica va juca în aceeași arenă cu Novak Djokovic și Roger Federer
  • Publicat:
  • Actualizat:

De la Ilie Năstase (69 de ani) și până în vremurile noastre, România nu a mai avut vreun reprezentant în proba de simplu a Turneului Campionilor. La cum arată clasamentul ATP, nici nu se va întâmpla prea curând, însă lucrurile stau cu totul diferit la nivel de juniori! Nini Dica (14 ani) va participa în perioada 20-22 noiembrie la Turneul Campionilor de la Londra, competiția juniorilor având numele oficial de Mastersul Lacoste U14 și fiind organizată chiar în O2 Arena din Londra, stadion cu o capacitate de 20.000 de locuri. Astfel, în același timp și în același loc în care vor face spectacol Novak Djokovic, Roger Federer sau Rafael Nadal (15-22 noiembrie), timișoreanul Dica se va duela cu alți 6 juniori de top ai lumii!

Nini Dica și-a câștigat dreptul de a participa la prima ediție a Mastersului Lacoste, în special datorită accederii în semifinale la „Les Petits As”, considerat cel mai puternic turneu de tenis organizat pentru juniori. Ceilalți jucători invitați sunt: Chun Hsin Tseng (Taipei, campionul de la Les Petits As), Carlos Gimeno Valero (Spania), Jack Draper (numărul unu din Marea Britanie), Mathys Erhard (Franța) și Matheus Gozzi de Gueiroz (Brazilia). Cei șase tenismeni vor fi împărțiți în două grupe, în care vor juca fiecare cu fiecare.

Primii clasați din fiecare grupă vor disputa finala pe 22 noiembrie, în aceeași zi în care este programat și ultimul act al turneului la care campion en-titre este liderul mondial Novak Djokovic (Serbia). Locul doi din fiecare grupă se va califica în meciul pentru podium. „Este foarte entuziasmat pentru că va juca în O2 Arena și va avea ocazia să vorbească cu Federer, Djokovic și toți ceilalți. Va asista la semifinale și la finală din loja Lacoste. Va fi ceva grandios pentru el”, a declarat tatăl lui Nini Dica pentru ProSport.

La dublu, în competiția seniorilor, sunt șanse mari ca România să meargă cu doi jucători în O2 Arena. Horia Tecău (România) și Jean-Julien Rojer (Olanda) sunt deja calificați la Turneul Campionilor (locul 2 în Road to Singapore), în timp ce Florin Mergea (România) și Rohan Bopanna (India) ocupă ultima poziție calificantă, locul 8. Cei doi mai au de muncă însă pentru a obține biletul la Londra, ținând cont că Alexander Peya (Austria) și Bruno Soares (Brazilia) le suflă în ceafă, cu 125 de puncte mai puțin.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste pe viață”
Simona Halep iubește din nou! Primele imagini cu bărbatul care l-a înlocuit pe Toni Iuruc. „Tu și eu, este dragoste…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
SE FACE FRIG în România. ANM a făcut anunțul chiar acum: Diferență semnificativă
SE FACE FRIG în România. ANM a făcut anunțul chiar acum: Diferență semnificativă
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale