Acasa » Alte Sporturi » Tenis de masa » Samara: „E o mare mândrie să nu ai nicio asiatică în echipă și România să fie sus la europene”

Samara: „E o mare mândrie să nu ai nicio asiatică în echipă și România să fie sus la europene”

Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că este o mândrie faptul că România a obținut medalia de argint în proba pe echipe la Campionatele Europene de la Ekaterinburg fără nicio sportivă asiatică în lot.
Samara: "E o mare mândrie să nu ai nicio asiatică în echipă și România să fie sus la europene"

Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că este o mândrie faptul că România a obținut medalia de argint în proba pe echipe la Campionatele Europene de la Ekaterinburg fără nicio sportivă asiatică în lot.

Campioana europeană a făcut referire la faptul că, dintre toate țările prezente la CE de la Ekaterinburg, doar România și Rusia nu au avut în lot sportive din China naturalizate.

„E o mare mândrie să nu ai nicio asiatică în echipă și să fii acolo sus. Nu mi-aș dori o colegă asiatică în naționala României pentru că nu vorbesc nici română și nicio altă limbă decât chineza. Mie mi-ar fi foarte greu. Am la Istanbul (n.r. – la Fenerbahce, echipa de club) și îmi e foarte greu să comunic cu ele. Așa că mai bine nu„, a spus jucătoarea.

Samara a explicat că drumul până la o medalie de aur la o competiție internațională este extrem de greu, iar programul încărcat nu îi permite nici să mănânce. „Mă odihnesc câte opt-nouă ore noaptea, apoi, înainte și după fiecare meci, vorbesc cu psiholoaga mea. Vorbesc despre orice. Apoi ascult muzică și încerc să nu mă gândesc absolut deloc la meci. Ascult Beyonce. Anul ăsta, față de alți ani, am avut un culoar bun, un culoar favorabil la Campionatele Europene. Apoi, după proba pe echipe, am simțit că pot mai mult și fizic și mental. Și așa a fost. De un an și jumătate fac acasă antrenament fizic în plus și se vede. Duc mai multe ore în sală. Adică să joc de la 9 dimineața la 9 seara. În timpul competiției nu am avut timp să mănânc decât banană și biscuite. E foarte greu, turneul a fost lung. De multe ori nici banană, nici biscuți nu mănânc pentru că nu am când”, a explicat Elizabeta Samara.

Adina Diaconu, numărul 1 în clasamentul rezervat junioarelor în Europa, a declarat că prima participare cu lotul de senioare îi va da încredere pentru Campionatele Mondiale din Franța unde își propune să câștige o medalie. „Pentru mine a fost o onoare să fiu în echipa de senioare alături de Eliza. O urmăresc de când eram mică. Este prima mea participare cu lotul de senioare și îmi dă încredere pentru viitor. Obiectivul meu este o medalie la Campionatele Mondiale de juniori din Franța”, a precizat sportiva în vârstă de 16 ani.

Prezent la conferința de presă, președintele Federației Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, a declarat că nu a dorit niciodată să naturalizeze sportivi chinezi pentru a reprezenta România la competițiile internaționale. „România și Rusia sunt singurele țări care nu au importat sportivi chinezi. Și nici măcar nu ne-am dorit vreodată să facem acest lucru. Și iată că am reușit să fim cei mai buni din Europa și fără chinezi sau chinezoaice la echipa națională. Ne mândrim cu lucrul acesta pentru că după 12 ani am cucerit din nou titlul european la simplu”, a spus el.

De altfel, Romanescu a precizat că România este singura țară care poate învinge China. „Cu puținul pe care avem, la tenis de masă suntem campioni europeni la toate categoriile de vârstă, cadeți, juniori, seniori. Culegem an de an medalii la toate categoriile. Suntem aproape, și nu o spun eu, ci și cei de la federația europeană sau internațională, România este țara care poate bate China la tenis de masă. Și iată că încet-încet suntem aproape”, a adăugat președintele FR de Tenis de Masă.

România a câștigat la Campionatele Europene de tenis de masă de la Ekaterinburg trei medalii, una de aur, la simplu feminin, prin Elizabeta Samara și două de argint, în proba pe echipe feminin și în proba de dublu feminin, în care Samara a făcut pereche cu Georgina Pota din Ungaria.

Mediafax

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
Ce le-a cerut Vlad Verdeș, tânărul care și-a ucis tatăl polițist, magistraților. Nu le-a venit să creadă! 😲
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro