Torje l-a certat pe Adi Popa pentru că nu i-a pasat în minutul 30 al partidei Feroe – România. Cu Finlanda, fostul dinamovist a avut ceva de împărțit cu Keșeru

Torje l-a certat pe Adi Popa pentru că nu i-a pasat în minutul 30 al partidei Feroe - România. Cu Finlanda, fostul dinamovist a avut ceva de împărțit cu Keșeru

Elevii lui Anghel Iordănescu sunt marcați de tensiunea partidei Insulele Feroe – România, din Grupa F a preliminariilor pentru Campionatul European din 2016, meci decisiv pentru tricolori.

Iar starea de nervozitate, vizibilă și în confruntarea cu Finlanda (1-1) de pe Național Arena, se poate remarca ușor și în meciul din această seară. La scorul de 1-0 pentru România (Budescu, m.4), în minutul 30, Adi Popa a inițiat o acțiune ofensivă din banda dreapta, a driblat un adversar și a pătruns în careu. Mijlocașul Stelei și-a deschis bine unghiul, însă a șutat departe de poartă cu piciorul stâng. Decizia lui Popa l-a scos din sărite pe Gabi Torje, care i-a reproșat pe un ton dur colegului său faptul că nu i-a pasat. Camerele televiziunii care produce partida din Feroe au surprins exact dialogul dintre cei doi. Torje a primit în debutul confruntării un cartonaș galben pentru un fault din spate. La partida precedentă, cu Finlanda, Torje, unul dintre cei mai activi jucători români, a avut ceva de împărțit și cu Claudiu Keșeru, în momentul în care naționala a beneficiat de lovituri libere. „Au bătut Keșeru și Torje pe care i-am văzut ciondănindu-se de fiecare dată când aveam o lovitură liberă”, a remarcat Florin Bratu într-o intervenție la Digisport.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]