De Angelis în stare critică, dar stabilă după accidentul de sâmbătă

Alex de Angelis (E-Motion IodaRacing Team), rănit într-un accident în ultima sesiune dinaintea calificărilor pentru Grand Prix-ul Japoniei, este în stare critică, dar stabilă, a anunțat motogp.com, care menționează că pilotul din San Marino are și hemoragie intracraniană.

De Angelis a fost supus unor noi investigații, duminică, la spitalul Dokkyo din Mibu, descoperindu-se astfel că pilotul a suferit o hemoragie intracraniană. Situația sportivului urmează să fie evaluată pentru a se stabili dacă este necesară o operație.

„Starea lui Alex este critică și este necesară o monitorizare atentă. Semnele vitale sunt stabile, dar trebuie să monitorizăm hemoragia pentru a stabili, în următoarele 24 sau 48 de ore, dacă este necesară o intervenție chirurgicală”, a declarat directorul medical al MotoGP, Michele Macchiagodena.

În accidentul de pe circuitul de la Motegi, Alex de Angelis a suferit multiple fracturi la coaste și vertebre și o contuzie la plămâni.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]