Acasa » Fotbal Extern » International » Fernando Santos a renunțat la Ronaldo, Tiago și Carvalho după ce Portugalia s-a calificat la CE

Fernando Santos a renunțat la Ronaldo, Tiago și Carvalho după ce Portugalia s-a calificat la CE

Selecționerul Fernando Santos le-a permis jucătorilor Cristiano Ronaldo (Real Madrid), Tiago Mendes (Atletico Madrid) și Ricardo Carvalho (AS Monaco) să revină la cluburile lor, după ce Portugalia și-a asigurat calificarea la Euro-2016, înaintea ultimului meci din cadrul Grupei I a preliminariilor.

Santos a explicat această decizie invocând oboseala acumulată de fotbaliști. El a mai convocat doi jucători, pe fundașul dreapta Ricardo de la Nice și pe atacantul Rui Fonte de la Braga, pentru ultima partidă din grupă, care va avea loc, duminică, la Belgrad, cu Serbia.

Lusitanii și-au asigurat prezența la Euro-2016 după ce au învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Danemarcei. Ronaldo, Tiago și Carvalho au jucat pe toată durata acestei partide.

După meciurile de joi, Irlanda de Nord și Portugalia s-au alăturat Austriei, Cehiei, Angliei, Islandei și Franței, ultima în calitate de gazdă, în grupul reprezentativelor care vor participa la turneul final al Campionatului European din 2016. Pentru competiția care va avea loc în Hexagon mai sunt disponibile 17 locuri.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]