Sud-africanul Bryan Habana a egalat recordul de eseuri la Cupa Mondială de rugby

Rugbystul sud-african Bryan Habana a egalat, miercuri, recordul de 15 eseuri la Cupa Mondială, performanță deținută de neo-zeelandezul Jonah Lomu, informează L'Equipe.
Sud-africanul Bryan Habana a egalat recordul de eseuri la Cupa Mondială de rugby

Rugbystul sud-african Bryan Habana a egalat, miercuri, recordul de 15 eseuri la Cupa Mondială, performanță deținută de neo-zeelandezul Jonah Lomu, informează L’Equipe.

Habana a marcat trei eseuri în partida pe care Africa de Sud a câștigat-o, cu scorul de 64-0, în fața Statelor Unite ale Americii.

În clasamentul celor mai buni marcatori de eseuri la Cupa Mondială, Bryan Habana și Jonah Lomu sunt urmați de neo-zeelandezul Doug Howlett – 13 eseuri, de australianul Drew Mitchell – 12 eseuri, de francezul Vincent Clerc, australianul Chris Latham, neo-zeelandezul Joe Rokocoko și englezul Rory Underwood – toți cu câte 11 eseuri.

Echipa națională de rugby a Africii de Sud s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, miercuri, la Londra, cu scorul de 64-0 (14-0), reprezentativa Statelor Unite ale Americii, într-un meci din grupa B a competiției.

Deoarece a marcat cel puțin patru eseuri în acest meci, Africa de Sud a primit și punctul bonus ofensiv.

SUA este prima echipă care nu reușește să înscrie niciun punct într-un meci de la actuala Cupă Mondială.

Clasamentul grupei B este următorul: 1. Africa de Sud – 16 puncte (4 meciuri), 2. Scoția – 10 puncte (3 meciuri), 3. Japonia – 8 puncte (3 meciuri), 4. Samoa – 4 puncte (3 meciuri), 5. SUA – 0 puncte (3 meciuri).

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]