VIDEO | Un maratonist a ratat recordul mondial pentru că pantofii Nike s-au dezintegrat în alergare

VIDEO | Un maratonist a ratat recordul mondial pentru că pantofii Nike s-au dezintegrat în alergare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Maratonistul kenyan Eliud Kipchoge (30 de ani) a obținut cel mai bun timp al carierei – 2h04:00 (pe locul 6 all time, potrivit IAAF) – în cadrul Maratonului de la Berlin însă sportivul a fost foarte nemulțumit la finalul competiției.

Kipchoge, scrie The Wall Street Journal, a fost la numai 63 de secunde de recordul mondial și pune ratarea performanței pe seama încălțămintei pe care a folosit-o în maraton. Kenyanul este sportiv Nike, iar perechea de pantofi sport folosită a cedat pe durata alergării, branțurile ieșind în exterior. Defecțiunea i-a provocat răni serioase sportivului: „Am bășici pe piciorul stâng și degetul mare e tăiat, plin de sânge. Nu a fost deloc ușor„, a spus kenyanul pentru Runner’s World la finalul cursei.

Răspunsul celor de la Nike a venit imediat, oficialii companiei recunoscând faptul că Eliud Kipchoge a avut de suferit de pe urma unei întâmplări nefericite cu dezvoltarea unui prototip de încălțăminte sport. „Așa cum s-a întâmplat și în cursele anterioare, Eliud testa un prototip la care lucram împreună de câteva luni. Ca în cazul oricărui prototip, sunt anumite lucruri care pot merge prost. Cu această ocazie au cedat branțurile. Ca în cazul fiecărei inovații, noi vom învăța de pe urma acestor greșeli„, a spus purtătorul de cuvânt al celor de la Nike, T.J. Crawford, pentru Wall Street Journal. 


2h02:57 e recordul mondial al probei de maraton: Dennis Kipruto KIMETTO (Berlin 2014)

2h04:00 e timpul lui KIPCHOGE obținut în Berlin. Rezultatul e sinonim cu cea mai bună performanță mondială în 2015 (6 all time)

2h12:30 e recordul României la maraton: Cătălin ANDREICA (Praga 1978)

2h13:19 e cel mai bun timp înregistrat de un român în 2015: Marius IONESCU (Dusseldorf)


În ciuda problemei apărute la Berlin, kenyanul și Nike vor continua colaborarea și dezvoltarea modelului de pantof sport care a cedat în timpul maratonului. 

Imaginile în care poate fi observată problema lui Eliud Kipchoge

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×