Surpriză din partea UEFA. Vestea care poate relansa lupta la vârf în Liga 1: cluburile aflate în insolvență ar putea evolua în Europa. Iuliu Mureșan: „S-a schimbat ceva!”

Surpriză din partea UEFA. Vestea care poate relansa lupta la vârf în Liga 1: cluburile aflate în insolvență ar putea evolua în Europa. Iuliu Mureșan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele celor de la CFR Cluj aduce o veste extraordinară cluburilor aflate în insolvență. Iuliu Mureșan a declarat că noul regulament al forului continental va permite cluburilor aflate în procedura de insolvență să evloueze în cupele europene, în cazul în care îndeplinesc două condiții.

Oficialul din Gruia a oferit și unele lămuriri cu privire la situația clubului de pe Dr. Constantin Rădulescu:

Acum s-a schimbat ceva, chiar am primit o circulară de la UEFA și de la FRF în care se dă posibilitatea unor cluburi, care nu și-au achitat datoriile în anumite condiții. Sunt două condiții, să poată să joace în cupele europene. Îndeplinim una dintre condiții, parțial și pe a doua, deci o să studiem foarte bine problema” a declarat Mureșan la Dolce Sport.

Totodată, clujenii așteaptă să primească decizia TAS cu privire la restituirea celor șase puncte cu care ardelenii au fost penalizați în startul acestui sezon. Dacă vor primii înapoi punctele care le-au fost luate, clujenii vor ajunge pe locul 3, iar mureșenii de la ASA vor pierde locul de play-off pe care se află în acest moment.

CFR Cluj, Petrolul și Dinamo sunt cele trei cluburi din Liga 1 aflate în acest moment în insolvență. „Câinii” sunt însă foarte aproape de a ieși din insolvență, așteptând doar anunțul oficial al Tribunalului București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare