Dată afară din cafenea pentru că s-a dus îmbrăcată ca la sala de forță. „În viața mea n-am fost atât de nervoasă” FOTO

Dată afară din cafenea pentru că s-a dus îmbrăcată ca la sala de forță.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Davina Ward, o antrenoare personală de fitness din Marea Britanie, a declanșat un veritabil scandal online, după ce a fost dată afară dintr-o cafenea „Costa Coffee”, pe motiv că nu era îmbrăcată „suficient de decent”.

Imediat după un antrenament, tânăra de 35 de ani a decis să se întâlnească cu un prieten în oraș purtând în continuare echipamentul sportiv: deja „clasicii” pantaloni colanț și o bustieră.

Și-a comandat cafeaua, însă nu a mai apucat să o bea pentru că unul dintre angajații cafenelei a atenționat-o că trebuie să se acopere sau că va trebui să părăsească locația.

N-am fost niciodată atât de nervoasă, am ‘turbat’ pur și simplu. De ce m-ar lăsa să mă așez la masă, iar apoi să mă facă de râs spunându-mi să plec?!„, a spus Davina, care a precizat că se îmbracă în echipament sportiv aproape tot timpul, aceasta fiind meseria ei:
„Îmi petrec toată viața îmbrăcată așa, asta e ceea ce fac în viața de zi cu zi. Simt că am fost dată afară pe baza faptului că vreau să fiu sănătoasă și în formă”.

Reprezentanții cafenelei au răspuns precizând că nu i-au transmis Davinei să părăsească locația, ci doar i-au cerut să se acopere, motivându-și decizia pe faptul că alți clienți au fost auziți vorbind despre modul în care aceasta era îmbrăcată. În același timp, purtătorul de cuvânt al Costa Coffee a precizat că a fost demarată o anchetă pentru a scoate adevărul la iveală.



 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Ilie Dumitrescu a decretat după meciul de retragere al ”Generației de Aur”: ”Cel mai bun din istoria fotbalului”
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici:…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la spital. Autospeciala nu ar fi…
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Reguli obligatorii PENTRU PIETONI. Detaliul din lege pe care aproape NIMENI nu îl știe
Reguli obligatorii PENTRU PIETONI. Detaliul din lege pe care aproape NIMENI nu îl știe
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin - VIDEO
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un incendiu izbucnit din senin -…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×