Mateiu: „Sunt sigur că vom prinde play-off-ul, avem o echipă unită și jucători care pot face diferența”

Mateiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul de 26 de ani a fost cel mai constant jucător al Craiovei din acest sezon, a marcat un gol și a dat un assist. Alexandru Mateiu a evoluat în toate cele 900 de minute disputate în Liga I.

Locul 8, la 4 puncte de play-off după 10 etape nu e parcursul pe care vi-l dorați…
Nu am făcut un sezon prea bun până acum, trebuie să recunoaștem, clasamentul spune asta, dar eu cred că am avut evoluții bune, am jucat chiar foarte bine în unele jocuri. Aș fi preferat să jucăm mai slăbuț și să câștigăm, fiindcă victoriile îți dau mai mare încredere.

Ce s-a schimbat față de sezonul precedent, când ați avut acea serie invincibilă?
Avem același stil, nu încercăm să fim mai ofensivi dau mai defensivi ca anul trecut, numai că atunci am avut mai mult noroc. Metodele de antrenament sunt aceleași, jucătorii sunt cam aceiași, doar rezultatele sunt mai modeste. Ne-a lipsit norocul, noi am ratat, iar adversarii au marcat uneori la prima ocazie.

Cum e fără Sorin Cârțu?
Mie mi-a plăcut foarte mult ca antrenor și îmi pare rău că a plecat. Mi-aș dori să revină la echipă, dacă vrea și dacă se poate. Să știți că nu e deloc un antrenor defensiv, așa cum spune lumea, chiar ne-a sfătuit să avem mai mult curaj, să pasăm între linii, să nu jucăm cu mingi bubuite, chiar îi place spectacolul. Are o mare experiență, se vede că are peste 500 de meciuri ca antrenor și la echipe de cel mai înalt nivel, chiar în Liga Campionilor.

Tu ai avut evoluții remarcate în acest sezon, într-o schimbare față de cel trecut…
Și eu consider că am avut evoluții bune până acum, eu îmi doresc să ajut echipa cât de mult, să-mi pun amprenta pe joc, pentru că muncesc foarte mult și la antrenamente și sufăr atunci când nu obținem rezultatele pe care le merităm. În primul rând însă îmi doresc să fiu sănătos, fiindcă acum un an m-am accidentat și am stat 3 luni pe bară, iar apoi mi-a luat ceva timp să reintru în formă. Asta a fost și cauza evoluțiilor mele poate sub așteptări din sezonul trecut.

Ce șanse sunt să prindeți play-off-ul, ținând cont de cele 4 puncte care vă despart de locul 6?
Eu sunt sigur că vom fi în play-off, nici nu vreau să mă gândesc la altceva. Mă bazez pe lotul nostru valoros, pe faptul că suntem o echipă unită, cu jucători care pot apărea oricând să facă diferența. Ați văzut în ce formă este Ivan și cel gol a dat acum Bawab la câteva minute după ce a intrat. Și mai sunt și alții care vor ieșit la rampă.

Puteți repeta la Ploiești victoria din sezonul trecut?
E foarte important meciul și cred că putem câștiga, așa cum am făcut-o și în primăvară, dar nu ne va fi deloc ușor. Și ei au mare nevoie de puncte și din ce am văzut au avut și ei ghinion, la fel ca noi, în unele meciuri. Cred că vom lua cel puțin un punct de la Ploiești, dar ne dorim victoria.

Ai jucat în națională pe vremea lui Victor Pițurcă și au fost multe păreri care te vedeau în tricolor și în urma evoluțiilor din acest sezon. Te gândești să prinzi lotul pentru Euro 2016?
Eu îmi propun să joc la un nivel bun în continuare și sper să fiu convocat de selecționer pentru următoarea acțiune, la meciurile cu Feroe și Finlanda. Nu mă gândesc chiar așa de departe, la Euro, sper ca mai întâi să ne calificăm și apoi toți jucătorii probabil vor încerca să prindă lotul pentru turneu final.

Ce diferențe ai resimțit de când ai venit la Craiova, față de FC Brașov?
La Craiova se trăiește acest fenomen cu altă pasiune, aici lumea este înnebunită după fotbal și reacționează în consecință. Nu se acceptă pași greșiți nici afară, cu atât mai puțin acasă, fanii exultă la victorii și sunt foarte supărați când pierdem. Îi înțeleg, sunt învățați cu fotbal de calitate și cu rezultate, știm ce tradiție are Știința, de aceea ne dorim și noi foarte mult să le oferim un trofeu cât putem de repede. La Brașov lumea era mai înțelegătoare, își dorea, evident, rezultate, dar nu cu ardoarea de aici, oltenii sunt vulcanici. Îmi pare rău și de Brașovul meu că nu mai e în prima ligă, sper din tot sufletul să revină cât mai repede la cel mai înalt nivel.

Cum vă simțiți pe „Extensiv”?
Știu că s-au făcut eforturi să avem toate condițiile și pe „Extensiv”, dar nu poți transforma total stadionul. Pe „Ion Oblemenco” era altceva, altă atmosferă, alte condiții de joc, un teren mai mare, nu se compară…

Peste un an probabil veți juca pe un stadion ultramodern, care va crea o emulație aparte. Pe de altă parte, la Cluj s-a făcut un stadion nou, dar „U” a retrogradat, nici Ploieștiul nu stă prea bine, deși are tot un stadion nou. Crezi că Universitatea se va ridica la nivelul cerut de o arenă de nivel european, mai ales că se avansează nume uriașe pentru inaugurare?
Sper în primul rând să se termine stadionul și să revenim cât mai repede pe „Ion Oblemenco”. Acolo este casa noastră, era altfel acolo, ne simțeam mai bine din toate punctele de vedere. Când se va termina cred că va fi ceva deosebit. Lumea să aibă  încredere că și noi ne vom ridica la nivelul cerut, echipa va fi demnă de noua arenă!

Te-ai acomodat cu orașul, ce îți place la Craiova?
Îmi place orașul și lumea, ador să mă relaxez, să mă plimb prin Parcul Romanescu. Și centrul vechi îmi place, seamănă cu Brașovul, dar Parcul Romanescu este ceva unic, nu cred că găsești în multe orașe din Europa un asemenea parc.

Ce jucător preferat ai din fotbalul mondial?
 Îmi place Steven Gerrard, e jucătorul pe care-l apreciez foarte mult. Îmi plac  stilul său, execuțiile, sacrificiul pe teren, calitățile de lider, respectul pe care-l impune.

Pe care dintre fotbaliștii români ți l-ai dori la Craiova?
Eu aș vrea să vină Lucian Sânmărtean, îl aștept la Craiova cu brațele deschise, e un jucător deosebit.
 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Dennis Man, gata să semneze „contractul carierei”!
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic: "Dumnezeule!…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
Descoperirea unui nou hormon explică monogamia
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×