UEFA vrea să înființeze cea de-a treia competiție continentală: ce echipe vor avea drept de joc și când va fi lansată

UEFA ia în calcul înființarea unei competiții. Alături de Champions League și Europa League ar urma să apară și o a treia întrecere care va fi rezervată echipelor din țările mai mici care nu au reușit să ajungă pe prima scenă.

Potrivit The Guardian, acest proiect a fost pus în dezbatere miercuri, 16 septembrie, la o întrunire la care au participat reprezentați ai celor 54 de federații afiliate la UEFA. Ideea celor de la UEFA ar putea prinde contur începând abia cu anul 2018 atunci expiră actualul contract pentru drepturile TV pe cupele europene.

Conform proiectului forului european, echipele care vor fi eliminate din preliminariile UEFA Champions League și Europa League vor fi cele care vor participa în cea de-a treia competiție europeană. Un alt aspect important al proiectului este acela că întrecerea va fi comprimată: se va încheia înainte de a începe fazele eliminatorii din Champions League și Europa League.

Propunerea celor de la UEFA ar fi una care ar oferi o șansă în plus echipelor românești. Dacă întrecerea ar fi fost „activă” încă din acest sezon, Steaua și Astra, spre exemplu, ar fi avut câteva meciuri internaționale în plus, fapt ce ar fi adus un plus de experiență în abordarea partidelor cu miză din Europa.
 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]