Gigi Becali taie în carne vie. A fost publicată lista cu jucătorii cărora li se vor tăia salariile. Cât urmează să câștige Chipciu

Gigi Becali taie în carne vie. A fost publicată lista cu jucătorii cărora li se vor tăia salariile. Cât urmează să câștige Chipciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea Stelei va propune mai multor jucători diminuarea salariului. Măsura vine după ce campioana României a ratat calificarea în grupele cupelor europene.

Publicația Puterea.ro, care citează surse din cadrul clubului Steaua, susține că mai multor jucători din lotul lui Mirel Rădoi le vor fi diminuate salariile, ca urmare a ratării obiectivelor stabilite pentru acest început de sezon. Steaua a ratat calificarea în grupele cupelor europene, ceea ce înseamnă un minus în conturile clubului de cel puțin șapte milioane de euro.

Drept urmare, Gigi Becali a anunțat imediat după turul cu Rosenborg că va tăia din cheltuieli și mai mulți jucători vor avea de suferit. Prima decizie de acest fel a dus și la schimbarea antrenorului. Săptămâna trecută, patronul Stelei a decis să taie cu 50% salariile staff-ului, dar Massimo Pedrazzini n-a fost de acord și a plecat. În locul său a fost numit Dumitru Dimitriu.

Conform Puterea.ro, oficialii Stelei vor umbla acum la salariile jucătorilor. Cei care nu acceptă, vor pleca în iarnă. Interesant este că nu toți jucătorii vor avea salariile scăzute, ci doar cei care nu se află în grațiile omului de afaceri din Pipera.

JUCĂ‚TOR     SALARIU ACTUAL  SALARIU VIITOR

Florin Niță                      100.000            100.000

Valentin Cojocaru              96.000            80.000

Jean Sony Alcenat                120.000           100.000

Cornel Râpă                    100.000           80.000

Paul Papp                    300.000           180.000

Alin Toșca                  100.000           100.000

Fernando Varela                 240.000           240.000

Guilherme Sitya          120.000           100.000

Lucian Filip                     100.000           100.000

Alex Chipciu               360.000           240.000

Nicușor Stanciu              144.000           144.000

Nicandro Breeveld           120.000           80.000

Aymen Tahar                 120.000           80.000

Sulley Muniru              150.000           100.000

Jugurtha Hamroun          120.000           120.000

Cătălin Carp                 100.000           80.000

Gregory Tade                 240.000           120.000

Alexandru Tudorie            96.000               80.000

Adi Popa         150.000           150.000

Sursa: Puterea.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
S-a dat deja ORDIN de la Primărie. Devine complet GRATUIT. Nu se mai plătește niciun ban
S-a dat deja ORDIN de la Primărie. Devine complet GRATUIT. Nu se mai plătește niciun ban
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…