PERFORMANȚĂ‚ | Atletele Bianca Răzor și Florentina Marincu, în luptă pentru titlul „Stele în devenire”, acordat de forul european. Cum se poate vota

Redactor:
Andru Nenciu
PERFORMANȚĂ‚ | Atletele Bianca Răzor și Florentina Marincu, în luptă pentru titlul
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Sportivele române Bianca Răzor și Florentina Marincu, ambele campioane europene, de tineret la 400 m și, respectiv, de junioare în proba de triplusalt, au fost nominalizate de Asociația europeană de atletism (EAA) la categoria „Stele în devenire”, pentru cei mai buni tineri atleți ai anului 2015, anunță Agerpres.

Potrivit sursei citate, în prezentarea făcută stelistei Bianca Răzor, European Athletics scrie: „Fosta campioană europeană de junioare, acum în vârstă de 21 de ani, a cucerit într-o manieră impresionantă titlul european la Under 23, iar timpul realizat de ea în seriile Campionatelor Mondiale IAAF este cel mai rapid înregistrat de vreo sportivă europeană sub 23 de ani în ultimii 5 ani”.

La rândul ei, Florentina Marincu, de la Cetate Deva, este prezentată astfel de forul atletic continental: „Florentina Marincu (România), în vârstă de doar 19 ani, a cucerit medalia de bronz la săritura în lungime în cadrul Campionatelor Europene de seniori indoor, cu recordul personal de 6,79 m și și-a apărat titlul european de junioare. Ea a fost cea mai bună săritoare în lungime junioară din Europa în 2015 și a mai câștigat și o medalie de bronz la triplusalt, la Eskilstuna”.

Celelalte sportive tinere nominalizate pentru acest trofeu în 2015 sunt: Christin Hussong (Germania), campioană europeană de tineret la suliță, Dina Asher-Smith (Marea Britanie), locul 2 la Campionatele Europene indoor la 60 m, cea mai rapidă alergătoare U23 din Europa pe 100 m și 200 m, cu 10″99/100 și, respectiv, 22″07/100, Emel Dereli, campioană europeană de junioare la greutate, cu 18,40 m, cu victorii la CE pe echipe și la Balcaniadă, Klavdia Afanasieva (Rusia), campioană europeană de marș și la junioare pe 10.000 m, Liudmila Olianovska (Ucraina), medaliată cu bronz la 20 km marș la Mondiale, Noemi Zbaeren (Elveția), fostă campioană europeană de juniori pe 100 m garduri, locul 6 anul acesta în finala CM de seniori de la Beijing.

  • Alegerea laureatei se va face în urma votului suporterilor pe paginile de Facebook și Twitter, scrutinul încheindu-se luni, 28 septembrie, la prânz (ora Europei Centrale). De asemenea, pot fi votați cel mai bun atlet și atletă europeană a anului, precum și atletul-speranță pentru 2015 (ca și în cazul sportivelor, cu Răzor și Marincu printre protagoniste), selecția propunerilor fiind făcută de un colectiv de specialiști.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…