Leo Grozavu își joacă viitorul în meciul cu Chiajna! Gâlcă, Bergodi și Dorinel Munteanu, în discuții cu FC Botoșani

  • Publicat:
  • Actualizat:

La FC Botoșani domnește o stare de tensiune ce pare să se fi acutizat în ultima perioadă, iar viitorul antrenorului Leo Grozavu depinde de rezultatul meciului cu Chiajna din etapa a 10-a a Ligii 1.

„Dacă nu batem la Chiajna, ne despărțim de Leo. Cred că am avut destulă răbdare cu el. Leo a spus după meciul de Cupa Ligii că nu șefii îl țin pe bancă ci rezultatele, iar rezultatele le știe toată lumea. Mi-am pus toți suporterii în cap ținându-l în continuare. Am ajuns să mă înjure peste tot pe mine oamenii pentru că nu schimb antrenorul. Eu am crezut în proiectul lui Leo, dar așa nu se mai poate”, a declarat Valeriu Iftime înaintea meciului cu ilfovenii.

Șefii clubului moldav vor să fie pregătiți pentru orice scenariu așa că au început deja să caute variante pentru banca tehnică. Potrivit DigiSport, FC Botoșani este în discuții cu trei antrenori, doi dintre aceștia reușind să câștige titlul în Liga 1. Bergodi, Dorinel Munteanu și Costel Gâlcă sunt cele trei variante dintre care se va alege înlocuitorul lui Grozavu. Bergodi s-a aflat în discuții și cu CS U Craiova, însă salariul cerut de italian a fost prea mare pentru posibilitățile oltenilor. Dorinel Munteanu s-a despărțit de Astra în primele luni ale anului, în timp ce Costel Gâlcă e fără angajament după ce a plecat de la Steaua.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni

Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României

Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare

Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!

BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri

O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol

Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare