CFR vrea primul trofeu după trei ani: „Tratăm serios Cupa Ligii”

CFR vrea primul trofeu după trei ani:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Clujenii debutează în Cupa Ligii cu CSMS Iași, în deplasare, iar Feri Dican e decis să folosească cea mai bună garnitură.
  • CFR a fost eliminată sezonul trecut din această competiție tot de echipa din Iași, după primul meci.

Ardelenii antrenați de Francisc Dican sunt în foame de trofee, ultimul cucerit fiind campionatul din sezonul 2011-2012. În insolvență și cu interdicția de a juca în cupele europene, CFR-iștii visează să câștige Cupa Ligii. Față de sezonul trecut, când echipa clujeană a folosit 6 jucători sub 20 de ani, în primul „11” și a fost eliminată din primul tur, tot de CSMS Iași, Francisc Dican se gândește să folosească prima garnitură. Niciunul dintre titularii de bază nu au fost lăsați acasă, pentru competiția unde câștigătoarea va primi 400.000 de euro, în acest sezon.

Este un trofeu în joc și vom trata cu toată seriozitatea competiția. Pentru a ne gândi la câștigarea trofeului trebuie să trecem, în primul rând, de meciul de mâine„, a spus antrenorul Francisc Dican.

Clujenii nu au amintiri plăcute de la Iași, nici din acest sezon, când au pierdut, 1-2, în campionat, după ce portarul Mincă a fost eliminate din minutul 20. „Acum va fi un meci diferit. Este un meci eliminatoriu și trebuie să fim foarte atenți„, a spus antrenorul CFR-ului.

Miercuri, 9 septembrie 2015

Ora 16.30 Concordia Chiajna – FC Botoșani

Ora 19.00 Poli Timișoara – Petrolul Ploiești

Ora 21.45 CSMS Iași – CFR Cluj

Joi, 10 septembrie 2015

Ora 16.30 FC Voluntari – Astra Giurgiu

Ora 19.00 FC Viitorul – CS U Craiova

Ora 21.45 Pandurii Tg. Jiu – Dinamo


 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune problema de externare...
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
S-a terminat! Își face bagajele și pleacă, după doar 6 meciuri jucate la Tottenham
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Răsturnare de situație! Nu peștele pe care l-a mâncat de Florii a ucis-o subit pe Gabriela
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o afacere de familie:
După 10 de ani de muncă pe un vas de croazieră, Claudiu s-a întors în ţară şi a deschis o…
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Dezvăluire incredibilă despre Ianis Hagi, după ce a fost la Muntele Athos: L-am văzut schimbat! Gestul făcut de Gică Hagi
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ADIO, maestre! A murit Căpitanul din Titanic și Regele din Stăpânul Inelelor
ADIO, maestre! A murit Căpitanul din Titanic și Regele din Stăpânul Inelelor
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Ceapa verde și beneficiile ei pentru sănătate. Ce persoane trebuie să fie precaute cu consumul acesteia
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers și de la parteneri
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize vor primi de la univers…