Argăseală: „Noi am dorit închirierea terenului din Ghencea, dar CSA Steaua ne-a refuzat”

Argăseală:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că gruparea roș-albastră a dorit prelungirea contractului de închiriere a stadionului și a terenurilor de antrenament din Bulevardul Ghencea, dar conducerea Clubului Sportiv al Armatei a refuzat.

S-a lansat ideea că noi am fi refuzat închirierea mai departe a terenului de la CSA, dar este incorect. Noi i-am transmis și domnului ministru azi demersurile noastre, să vadă că noi am încercat, dar am fost refuzați sau nu am fost acceptați”, a spus Argăseală.

Acesta i-a răspuns astfel juristului CSA Steaua, Florin Talpan, care afirmase că FC Steaua nu a trimis nicio solicitare de prelungire a contractului de închiriere. „Cu privire la folosirea bazei din Ghencea, dl. Becali afirmă că a fost dat afară și că ar fi meritat despăgubiri, dar că a renunțat le ele. Nu este adevarat că a fost dat afară, ci contractul de folosință a bazei sportive a expirat. Contractul nu era pe perioada nelimitată și nici nu a fost reziliat sau terminat înainte de expirare. Nu s-a mai primit nicio solicitare scrisă în vederea închirierii bazei din Ghencea, conform Hotarârii de Guvern nr. 373/2003„, afirma Talpan, marți, într-un comunicat de presă.

Contractul de închiriere a bazei din Bulevardul Ghencea dintre FC Steaua și CSA Steaua a expirat în această vară. În prezent, echipa Steaua se antrenează la Centrul de Fotbal Mogoșoaia și dispută meciurile de pe teren propriu pe Arena Națională.

Referitor la propunerea lui Gigi Becali de cedare a echipei din Liga I către CSA Steaua, Argăseală a afirmat: „Mingea este în terenul Clubului Sportiv al Armatei. Dacă o să apară tot timpul acest război, aceste șicane și nu o să avem posibilitatea să contracarăm, probabil că și plecarea este o variantă”.

El a precizat însă că CSA Steaua nu și-a înființat echipă de seniori în Liga a V-a. „După câte știu eu, CSA nu și-a înscris echipă în Liga a V-a”, a adăugat oficialul.

Argăseală a explicat că jucătorii Aymen Tahar și George Țucudean nu și-au găsit deocamdată alte echipe. „Tahar nu și-a găsit echipă. El este în discuții, dar în această perioadă este destul de delicat să își găsească. Țucudean își găsise două alternative, rămăsese să se decidă”, a precizat Argăseală, care a plecat, miercuri, în Ungaria, alături de delegația echipei naționale.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…