INTERVIU | Amănunte neștiute din viața lui Tătărușanu: „Fiul meu a fost deja pe stadion, primul lui meci a fost Steaua-Oțelul”. Cum trăia în copilărie meciurile naționalei

INTERVIU | Amănunte neștiute din viața lui Tătărușanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • România va juca vineri, de la ora 21:45, contra Ungariei la Budapesta, un meci care poate asigura calificarea naționalei lui Anghel Iordănescu la Euro 2016
  • Ciprian Tătărușanu, cel mai probabil titularul postului de portar, a vorbit înainte de deplasare despre amănunte mai puțin știute din viața lui și a subliniat rolul important pe care suporterii îl pot avea în evoluția unei echipe

Mai sunt doar două zile până la Ungaria – România, meciul care ne poate califica la Euro 2016, și fotbaliștii convocați de Anghel Iordănescu încep să intre în febra jocului. Dată fiind importanța partidei și pentru suporteri, Ungaria fiind considerat un adversar „de tradiție” al României, în ultimele zile au apărut mai multe reacții ale fotbaliștilor importanți care au cerut sprijinul fanilor pentru a obține victoria la Budapesta. Ultimul dintre aceștia este Ciprian Tătărușanu, fotbalistul Fiorentinei, cel care a oferit un interviu pe contul de Facebook „Eu sunt 12”. Fostul portar al Stelei a abordat amânunte mai puțin știute din viața lui, a vorbit despre momentele în care suporterii înfrumusețează viața fotbaliștilor și a rememorat clipele în care echipa națională i-a marcat copilăria.

Sunt 50.000 de oameni în tribune și vreo 20 de milioane la televizor. S-a ajuns la penalty-uri. Ce e în capul tău atunci?
Mă bucur de acel moment și fac tot ce depinde de mine să câștigăm. Presiunea este mare, așa că încerc să-mi păstrez concentrarea.

Ce înseamnă suporterul pentru un fotbalist?
Suproterul român te mai și înjură când echipa pierde și tu faci o partidă slabă. Dar este foarte important pentru un fotbalist, până la urmă jucăm pentru suporteri, nu?

Te-ai gândit la ce meci îți duci băiatul prima oară pe stadion? Îl lași să facă fotbal dacă își dorește?
A fost deja la multe meciuri! Primul lui meci a fost Steaua – Oțelul 2-2 prin 2014. Dacă lui îi place, normal că-l las.

Cu ce echipă o să țină băiatul tău?
Cu România!

Portarii nu-și permit să fie spectaculoși. Dar nebuni da. Pe o scară de la 1 la 9 (Spitalul 9), unde te situezi ca doză de nebunie?
Pot fi spectaculos dacă ești în același timp și eficient. Portarii nu sunt nebuni, au doar un plus de curaj spre deosebire de restul jucătorilor.


Ciprian Tătărușanu a fost în poartă și în meciul tur dintre România și Ungaria. Foto: Andreea Alexandru


Ai cel mai mult timp să observi galeria într-un meci. Care e momentul tău preferat?
Începuturile de meci sunt cele mai plăcute, e superb când fanii dau drumul la coregrafii.

Ce simți când ți se strigă numele?
Este o senzație frumoasă. Dacă ți se strigă numele pe stadion înseamnă că ai făcut ceva special.

Ce poreclă de antrenor ai avea?
Nu mă văd antrenor.

De când datează cea mai veche prietenie a ta?
Practic de când mă știu. Suntem de aceeași vârstă și am crescut în același bloc. În prezent e nașul meu.

România în finala Euro la anul. Pentru câte Extraverale intri în poartă?
Nu îmi trebuie pastile să trăiesc o așa bucurie. Ar fi o MARE plăcere.

Să vedem ce memorie ai: care a fost scorul primului meci oficial pe care l-ai jucat la națională, ca junior?
Nu am jucat pentru juniorii naționalei. Primul meci pentru națională a fost la tineret, Turcia – România 2-1.

Ai ieșit pe străzi în ’94?
Eram prea mic să ies în stradă, țin minte că fratele meu a pus ceasul să sune să vedem meciul cu Columbia pentru că părinții nu ne lăsau să stăm atât de târziu la TV (ei erau la niște vecini să vadă meciul). De cele mai multe ori mama ne făcea clătite mie și fratelui meu când era un meci al naționalei.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare