VIDEO Totul despre colegii mei | Detalii din vestiarul Stelei: cine e jucătorul care se bătea cu bodyguarzii lui Becali și care era intelectualul echipei!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nana Falemi, fost jucător al Stelei în perioada 2000-2005, a realizat o caracterizare spumoasă a foștilor săi coechipieri. Invitat la ProSport LIVE, Falemi spune că punea în scenă veritabile scene de MMA cu Hamutovski, iar portarul bielorus avea obiceiul de a se lua la trântă chiar și cu gărzile de corp ale patronului Gigi Becali. La polul opus se afla Boștină, un tip care își dedica lecturii timpul liber pe care îl avea.

Mutică – vorbea extraordinar de mult. Și-a luat o mașină, apoi a schimbat jantele care cred că costau mai mult decât mașina. Era patru jante și o mașină

Falemi – nu prea ținea la caterincă atunci când era la antrenamente

Oprița – avea fentele lui, i se zicea „Bobină” din pricina unei scheme pe care o făcea. Puteai să-ți pui baza în el, glumea tot timpul

Boștină – un băiat mai retras, îi plăcea să citească. Aveam discuții legate de gramatică și literatură. Este un băiat educat

Hamutovski – am fost colegi de cameră. Din punct de vedere mental, tare ca o stâncă. Înainte de meciuri, ne băteam în cameră, MMA. Așa ne încălzeam. Se lua in glumă și cu gărzile de corp ale lui Becali.

Vivi Răchită – îi plăcea foarte mult să dea „diagonale”. Când prindea o minge dădea o diagonală, și din vestiar dacă se putea. Era de școală veche.

Aliuță – era bijuteria centrului de copii și juniori. Se oprea Hagi să-l vadă la antrenamente. Când a venit la Steaua, a început direct cu caterinca. Au mai încercat și alții să facă glume cu mine, dar le-am zis să o lase mai ușor. Noi ne cunoșteam de la copii și juniori. Mă minuam pe teren de ce poate să facă. Îmi spuneam că era ușor fotbalul, îi pasam lui și gata.

Florentin Dumitru – îi spuneam „Ciușcă”. Întotdeauna Pițurcă ni-l dădea exemplu. Un pic cam închis în el, dacă nu avea chef să vorbească, nu vorbea cu nimeni. Putea să-l sune Pițurcă sau oricine.

Claudiu Răducanu – mă suna de la Craiova să-l ajut să-și rezolve problemele. E prietenul meu de suflet. Avea încredere în mine, nu suna pe nimeni din Craiova, mă suna pe mine. „E oportunist, spre deosebire de Mutu, raza lui acțiune era în 16 metri”, asta i-am spus scouterului lui Espanyol despre el.

Pompiliu Stoica – era un jucător care evolua mai bine după ce țipa Pițurcă la el. Era vesel, îi plăceau poantele

Mirel Rădoi – voiai să-l ai în echipă pentru că era foarte curajos și ținea tot timpul de minge. Ajunsese la un moment dat la un nivel foarte bun și putea să joace la orice echipă din Europa.
 

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…