Reacția lui Mircea Lucescu, după ce Șahtior a picat în grupă cu PSG și Real Madrid: „Acceptabil” :)

Redactor:
Leila Bolat
Reacția lui Mircea Lucescu, după ce Șahtior a picat în grupă cu PSG și Real Madrid:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a declarat joi seară, că tragerea la sorți a grupelor Ligii Campionilor, în urma căreia s-a stabilit că adversarele formației sale sunt PSG, Real Madrid și Malmo, a fost acceptabilă, el menționând că alte grupe sunt mai puternice.

A fost o tragere la sorți acceptabilă. Bineînțeles, sunt și grupe mai echilibrate. De asemenea, sunt grupe mai puternice. Este bine că vom aduce din nou trei echipe de Liga Campionilor în Ucraina. Nu am mai jucat împotriva lor. Malmo a învins-o pe Celtic, ceea ce înseamnă că este o echipă puternică. În primul rând mă bucur că am ajuns în grupe. De la an în an este din ce în ce mai greu. Eu și jucătorii mei suntem mândri pentru că fanii ucraineni ne vor putea vedea în fața unor adversari importanți în Liga Campionilor. Trebuie să fim pregătiți bine pentru meciuri. Sperăm că toți jucătorii vor fi apți. Este important să fii în condiții bune înaintea meciurilor. Însă din nou condițiile nu vor fi egale. Rămânem o echipă fără stadionul nostru, fără fanii noștri. Sperăm că fanii din Lvov ne vor susține și vor înțelege că reprezentăm Ucraina. Liga Campionilor este o aventură interesantă, nu doar din punct de vedere sportiv, ci și personal”, a spus Lucescu, informează site-ul oficial al clubului ucrainean.

Echipa Șahtior Donețk, antrenată de Mircea Lucescu, va juca în grupa A a Ligii Campionilor, alături de formațiile Paris Saint-Germain, Real Madrid și Malmo, conform tragerii la sorți de joi, de la Monte Carlo.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Simona Halep, în lacrimi. Veste CRUNTĂ despre campioana României
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri