Dinamo își dă cu stângu-n dreptu’! Vali Lazăr, exclus din lot înaintea meciului cu Petrolul

Dinamo își dă cu stângu-n dreptu'! Vali Lazăr, exclus din lot înaintea meciului cu Petrolul

Dinamo – Petrolul, unul dintre cele mai așteptate meciuri ale etapei a 8-a, generează mișcări ciudate la clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare. Partida e programată sâmbătă, ora 21:00.

Deși vineri a fost scos în față de conducerea dinamovistă, la conferința de presă care a precedat partida cu gruparea prahoveană, Vali Lazăr a fost scos din lotul „câinilor”, anunță Digisport. ProSport a scris azi că Dinamo și Botoșani sunt aproape de schimbul verii în România. Quenten Martinus, aripa stângă dorită insistent de Steaua în vară, e aproape de a semna cu marea rivală din Ștefan cel Mare. În schimbul fotbalistului din Curacao, „câinii” vor să îl trimită în Moldova pe Valentin Lazăr. Rocada ar fi valabilă doar până la finalul sezonului.

Fostul jucător de la Sportul Studențesc nu este de acord cu plecarea în Moldova, iar oficialii din Ștefan cel Mare apelează la un repertoriu bine cunoscut în fotbalul românesc pentru a convinge un jucător să asculte ordinele șefilor. Digisport mai scrie că Dinamo mai negociază și pentru stoperul de la FC Botoșani, Michael N’Gadeu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]