Astrele s-au aliniat pentru Simona. Halep are misiunea ușoară în drumul spre finala de la Cincinnati. Pe cine urmează să întâlnească

Astrele s-au aliniat pentru Simona. Halep are misiunea ușoară în drumul spre finala de la Cincinnati. Pe cine urmează să întâlnească
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep este la două meciuri distanță de locul doi mondial, după ce a impresionat pe toți la Toronto și Cincinnati. Pentru un loc în semifinalele competiției din Statele Unite, campioana noastră va da piept cu un adversar extrem de facil, cel puțin pe hârtie, Anastasia Pavliucenkova (34 WTA).

După ce a dezamăgit la Roland Garros și Wimbledon, Simona a revenit în forță în US Open Series, turneele care precedă ultimul Grand Slam al anului. Halep este într-o formă de zile mari, în ciuda oboselii acumulate, care au făcut-o să cedeze fizic în finala cu Bencic, de la Toronto. O maestră a revenirilor, constănțeanca a fost din nou incredibilă noaptea trecută, impunându-se în fața lui Petkovic, după o partidă pe muchie de cuțit: 4-6, 6-4, 6-2. „Raliurile dintre Halep și Petkovic reprezintă motivul pentru care sunt un fan al tenisului”, „Un meci incredibil disputat de cele două domnișoare” și „Serios, ce meci vedem! Tenis excelent din partea amândurora”, au fost doar câteva dintre comentariile de pe twitter ale fanilor din toată lumea, încântați de nivelul tenisului practicat de cele două.

Misiune ușoară în sferturi

După seria de partide extrem de grele avute în ultima săptămână, Halep pare să aibă în sfârșit un meci mai ușor. Pentru calificarea în penultimul act de la Cincinnati, numărul trei mondial va da piept cu rusoaica Anastasia Pavliucenkova (34 WTA), o surpriză a turneului. De altfel, în condiții normale, aceasta probabil nu ar fi avut șanse să ajungă atât de departe în competiție, dar a beneficiat de abandonul Victoriei Azarenka, din optimi. Sportiva din Belarus începuse excelent disputa cu Pavliucenkova, adjudecându-și primul set cu un categoric 6-1, însă s-a accidentat și a fost nevoită să declare forfait în manșa secundă.

În duelurile directe cu sportiva din Rusia, Halep are un palmares perfect: 4 meciuri, 4 victorii. Mai mult, românca a cedat un singur set în partidele cu Pavliucenkova, toate desfășurându-se pe suprafață rapidă.

1,3 este cota oferită de bookmakeri Simonei pentru un succes în fața rusoaicei, vineri noapte. Doar sfertul dintre Serena și Ana Ivanovic este văzut din acest punct de vedere mai dezechilibrat

În cazul în care va trece de rusoaică, Halep va avea teoretic un adversar abordabil și în semifinale. Pe partea ei de tablou, sfertul care va da sportiva din penultimul act va fi dat de meciul Jankovic – Schmiedlova. În meciurile directe contra sârboaicei, Simona are un palmares aproape perfect: 5-1, cu ultimul meci câștigat categoric, chiar săptămâna trecută, la Toronto. De altfel, singurul succes al compatrioatei lui Djokovic a avut loc în 2010, în decisiv, 7-5, când Simona nu spunea nimic în tenisul mondial. În ceea ce o privește pe slovaca Schmiedlova, Halep nu s-a întâlnit cu aceasta niciodată. Dar, clasată pe locul 41 în clasamentul WTA, aceasta pare deja că și-a depășit condiția ajungând în sferturi: alte două victorii, contra lui Jankovic și a lui Halep, par improbabile.

  • Pe partea cealaltă de tablou, Serena are de îndeplinit o simplă formalitate în drumul spre ultimul act. Diseară, sportiva din SUA joacă împotriva Anei Ivanovic, pentru ca în semifinale să dea, în cazul unei victorii, peste câștigătoarea disputei Svitolina – Safarova.

Halep – Pavliucenkova se joacă vineri noapte, de la ora 03:30. Partida poate fi urmărită în sistem LIVEBLOG pe ProSport

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…