Acasa » Fotbal Intern » Naționala » Ovidiu Hoban: „În Israel mă simt apreciat pentru munca depusă. Ca și campionat, nivelul e comparabil cu cel din România”

Ovidiu Hoban: „În Israel mă simt apreciat pentru munca depusă. Ca și campionat, nivelul e comparabil cu cel din România”

Ovidiu Hoban (32 de ani) va începe pe 22 august al doilea sezon la gruparea din Israel, Hapoel Beer Sheva. Fost jucător la Gaz Metan Mediaș, U Cluj și Petrolul Ploiești, mijlocașul născut în Baia Mare a evoluat anul trecut în 33 de partide pentru gruparea din Țara Sfântă și a terminat pe locul al treilea în primul eșalon.
Ovidiu Hoban: "În Israel mă simt apreciat pentru munca depusă. Ca și campionat, nivelul e comparabil cu cel din România"

Ovidiu Hoban (32 de ani) va începe pe 22 august al doilea sezon la gruparea din Israel, Hapoel Beer Sheva. Fost jucător la Gaz Metan Mediaș, U Cluj și Petrolul Ploiești, mijlocașul născut în Baia Mare a evoluat anul trecut în 33 de partide pentru gruparea din Țara Sfântă și a terminat pe locul al treilea în primul eșalon.

„Primul impact cu Israelul mi s-a părut destul de ciudat. La început nu știam mare lucru despre această țară și nici despre campionat, dar acum, după aproape un an, mă bucur că am ales să joc fotbal în Israel. Mă simt apreciat pentru munca depusă, iar familia mea se simte foarte bine. Ca și campionat, nivelul de aici, mi se pare comparabil cu cel din România. Am găsit aici echipe competitive, care cred că în viitorul apropiat o sa aibă succes și pe plan european. Cu echipa pe care o avem acum la Hapoel cred ca ne-am bate pentru campionat în România”, spune Hoban.

„În primul rând vreau ca echipa națională să se califice, iar după aceea normal că aș vrea să fiu în lotul pentru Euro 2016”

Plecarea de la Petrolul nu i-a închis ușa la națională și Hoban visează să ajungă la Europeanul din Franța. „Înainte de a pleca am vorbit cu domnul Victor Pițurcă și mi-a spus că dacă este o ofertă bună pentru mine, să plec. Mi-a explicat că dacă o să joc bine atunci nu o să ies din vederile dânsului. Așa că nu m-am temut că voi pierde contacul cu lotul, iar faptul că apoi domnul Iordănescu m-a chemat și dânsul la națională, mi-a demonstrat că n-am greșit venind aici. În primul rând vreau ca echipa națională să se califice, iar după aceea normal că aș vrea să fiu în lotul pentru Euro 2016. Nu cred că există vreun fotbalist care să nu-și dorească asta. Eu cred că avem o șansă foarte mare să ne calificăm și sper să-i facem fericiți pe toți românii. Ar fi o calificare așteptată de mult timp”, continuă Hoban pentru siteul iClara.ro. România va juca în Grupa F a preliminariilor pentru Euro 2016 luna viitoare. Pe 4 septembrie, la Budapesta, e programat meciul cu Ungaria, ora 20:45, iar pe 7 septembrie, tricolorii întâlnesc pe Național Arena selecționata Greciei (21:45)

7 selecții are Hoban în naționala României

„Am plecat din România pentru că am primit o ofertă din partea celor de la Hapoel Beer Sheva, iar clubul meu de atunci, Petrolul, a acceptat-o. A fost bine și pentru mine.  Înainte să vin am discutat cu Gabi Giurgiu, care era deja aici, și el mi-a spus că nu are rost să îmi fac griji din cauza războiului pentru că realitatea este diferită de ceea ce se vedea la televizor în România. Plus că, eu când am ajuns aici razboiul era deja terminat. Iar de atunci, sincer, nu a mai fost niciun fel de conflict, și sper să rămână așa”, a mai spus mijlocașul pentru iClara.ro.

 

 

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro