România se pregătește cu Franța pentru Mondialul din Danemarca. Toate naționalele cu pretenții au avut program de vară

România se pregătește cu Franța pentru Mondialul din Danemarca. Toate naționalele cu pretenții au avut program de vară

Naționala feminină pregătită de Tomas Ryde și Bogdan Burcea se va pregăti cu Franța înaintea participării la Campionatul Mondial din Danemarca (5-20 decembrie). Cu aproximativ 10 zile înaintea startului turneului final, România se va deplasa în „Hexagon” pentru a pune la punct toate detaliile. Federația Franceză de Handbal a anunțat pentru data de 26 noiembrie un meci amical în compania selecționatei României, la Roanne. O zi mai târziu, la Paris va debuta tradițional turneu „Ile de France”, la care vor participa, alături de Franța și România, reprezentativele Cehiei și Cubei. Turneul de la sfârșitul lunii noiembrie a fost confirmat și de președintele FRH, Alexandru Dedu.

  • România face parte din Grupa D la Campionatul Mondial, alături de Puerto Rico, Kazakhstan, Spania, Norvegia și Rusia (în ordinea disputării jocurilor)

România s-a pregătit cu Franța înaintea turneelor finale de mai multe ori în ultimii ani, excepție fiind anul trecut, când tricolorele au avut jocuri cu Germania. Până la Mondiale, prima reprezentativă va susține și primele două partide oficiale în campania de calificare la Campionatul European din 2016, cu Lituania (7-8 octombrie / acasă) și Belarus (11 octombrie / deplasare).

În calendarul prezentat oficial pe site-ul Federației Române de Handbal, echipa națională ar fi trebuit să se reunească și în perioada 13-24 iulie, când era prevăzut și un turneu internațional. Din motive necunoscute, prima reprezentativă nu s-a mai adunat în această vară, singura acțiune anunțată fiind testele fizice din 24-25 august, după Bucharest Trophy.

De remarcat faptul că mai toate naționalele importante din Europa au avut program de vară, semn că Jocurile Olimpice bat la ușă. Cu excepția centrului Allison Pineau, care s-a prezentat la reunirea echipei HCM Baia Mare, selecționerul Franței a avut 22 de jucătoare într-un stagiu de pregătire în perioada 13-24 iulie. Naționala Ungariei se află în aceste zile în cantonament, iar la sfârșitul săptămânii va înfrunta Japonia într-un meci amical. De asemenea, Norvegia și Rusia au avut stagii centralizate și au încheiat, la rândul lor, cu două meciuri de pregătire. Nu în ultimul rând, Danemarca, țara organizatoare, s-a aflat într-un cantonament la Vejle în perioada 25-31 iulie.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania