PAPPA, Liga Campionilor! Campioana a pierdut la Belgrad după un joc spectaculos și plin de dramatism. Steaua va juca în play-off-ul Europa League

Curaj. Steaua avea nevoie de o asemenea calitate pentru a răzbi pe arena lui Partizan, unde peste 30.000 de fani au creat o atmosferă extraordinară pentru echipa favorită și una de intimidare pentru adversar. "E meciul deceniului pentru noi", spunea Jevtovic. Sârbii visau la play-off, după ce la București obținuseră un 1-1.
PAPPA, Liga Campionilor! Campioana a pierdut la Belgrad după un joc spectaculos și plin de dramatism. Steaua va juca în play-off-ul Europa League
  • După 1-1 la București, Partizan a învins cu 4-2 la Belgrad și a trimis Steaua în playoff-ul Europa League

Curaj. Steaua avea nevoie de o asemenea calitate pentru a răzbi pe arena lui Partizan, unde peste 30.000 de fani au creat o atmosferă extraordinară pentru echipa favorită și una de intimidare pentru adversar. „E meciul deceniului pentru noi”, spunea Jevtovic. Sârbii visau la play-off, după ce la București obținuseră un 1-1.

Jocul de la Belgrad a început alert, cu ocazii la ambele porți. Încă din minutul 3, românii au arătat că nu sunt intimidați de tribune, iar Chipciu a șutat bine din colțul careului, dar mingea a fost deviată de un apărător, suficient să nu prindă cadrul porții.

Din tribune se striga: „Țigani, țiganii”. Pe teren, ritmul nu lăsa scandările să influențeze jocul campioanei României. Impulsionată de suporteri, Partizan s-a aruncat apoi ca o fiară asupra Stelei. Și chiar dacă avea să deschidă scorul, tactica părea greșit aleasă de Milinkovic, care s-a crezut arogant și n-a așteptat ca Steaua să atace, pentru că ea trebuia neapărat să marcheze. După o intervenție bună a lui Cojocaru (min. 5), portarul stelist și Papp nu s-au înțeles în privința unui balon trimis în careu, iar mingea a ajuns la Babovic, care a înscris cu poarta goală.

Tade a avut  o bară

Jucătorii lui Rădoi au dat dovadă de caracter și nu s-au lăsat afectați de golul primit. Putea fi dezastru încă din start, dar Steaua a alergat cu sufletul lui Hamroun după egalare.  În minutul 11, Muniru a șutat cu sete, din interiorul careului și a scuturat plasa lui Zivko Zivkovic. Campioana României a egalat repede și asta a făcut să-i dea încredere că poate mai mult. A urmat o perioadă bună de joc a formației din Liga 1. În minutul 27, Popa i-a trimis bine în careu lui Tade, acesta a șutat din prima, fără preluare și deși migea a fost trimisă că multă forță, Zivkovic a avut un reflex extraordinar de a reușit să respingă în bara transversală.

Peste cinci minute, senzaționalul Hamroun a câștigat o minge în fața lui Petrovic, undeva la 30 de metri de poartă, a țâșnit pe dreapta, dar din păcate pentru colegul său Tade, centrarea a fost prea tare și africanul nu a putut să o intercepteze. Dar algerianul, care a jucat și pentru Oțelul Galați, a trecut el la finalizare în minutul 33. Un șut al său din marginea careului a adus Steaua în avantaj și foarte aproape de o calificare.  Prima repriză s-a încheiat cu un gol anulat al lui Bojinov, pe bună dreptate, deoarece bulgarul se afla în ofsaid.

Arbitrul ungur l-a eliminat pe Varela și a dictat penalty contra Stelei

Steaua a intrat cu avantaj la cabine, dar a suferit imediat după reluarea jocului. În minutul 48, Papp a preluat greșit o minge la 30 de metri de poartă, Brasanac a țâșnit spre poarta lui Cojocaru și Varela l-a faultat în calitate de ultim apărător, motiv pentru care a și fost eliminat. Arbitrul ungur Istvan Vad a dictat și penalty, deși infracțiunea a început în afara careului! În fine, Bojinov a executat lovitura de pedeapsă și a tras în bară. Norocul îi surâdea Stelei, dar urmau zeci de minute grele pentru echipa lui Rădoi, care evolua cu un om mai puțin.  

A venit însă „ghiuleaua” lui Jevtovic, din minutul 60, ușor deviată și de Papp, iar Partizan a egalat și menținea suspansul calificării. Steaua putea merge mai departe și la acest scor, dar trebuia să „înghețe” tabela. Sau să mai înscrie. Și Tade a mai avut o bună oportunitate de a marca, în minutul 63, dar mingea trimisă de el, pe jos, s-a scurs puțin pe lângă poartă.

„A fost o seară neagră pentru mine. Eu i-am adus în joc, cu acea greșeală de la golul al doilea, și am deviat șutul de la golul al treilea”

Paul Papp, fundaș Steaua

Publicul a încurajat frenetic echipa gazdă. Steaua a acuzat handicapul de un om mai puțin pe teren, iar Papp a continuat să fie slab în duelurile cu adversarii. În minutul 69, fundașul s-a lăsat depășit ușor de Oumarou, care a pasat în centrul careului, de unde Zivkovic a marcat cu un șut plasat, după ce l-a pus în fund și pe Breeveld. Partizan era din nou în avantaj și de această data părea să nu mai piardă oportunitatea de a câștiga acest meci. Doar o minune părea să mai aducă un gol Stelei.  

În final, în minutele de prelungire, Trujic a marcat al patrulea gol pentru Partizan și a aruncat Steaua în playoff-ul Europa League.   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]