Brasanac, autorul ratării uriașe din minutul 90: „Am vrut să dau cu capul, dar m-am răzgândit. Oricum, dacă cineva ne oferea egalul înaintea meciului l-am fi acceptat”

Brasanac, autorul ratării uriașe din minutul 90:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Asemenea meciului retur cu AS Trencin, atunci când slovacii au ratat în ultimul minut ocazia de a face 4-2 și a se califica, Steaua a trăit periculos și finalul cu Partizan Belgrad. În minutul 90, o minge centrată de pe dreapta a trecut peste toată apărarea Stelei și a ajuns la Brasanac, cel care a avut o execuție slabă și a tras peste poartă dintr-o poziție de singur cu portarul Valentin Cojocaru. 

La finalul jocului, mijlocașul a explicat momentul de rătăcire pe care l-a avut și care a păstrat Steaua în jocul calificării. „Am avut șansa să înscriu golul victoriei și pentru această ratare îmi pare rău. Mai întâi m-am gândit să lovesc mingea cu capul, apoi mi-am dat seama că nu sunt pe traiectorie. E cel mai rău atunci când te răzgândești, dar sper să fie acum ca și cu georgienii, să marcăm în ambele manșe„, a spus fotbalistul pentru presa din Serbia. Chiar și în aceste condiții, jucătorii de la Partizan Belgrad au fost mulțumiți cu un rezultat de egalitate pe care, după propriile spuse, l-ar fi acceptat fără probleme înainte de startul jocului: „Dacă cineva îmi oferea înainte de meci acest rezultat, îl acceptam. Asta chiar dacă desfășurarea jocului ne-a arătat că puteam obține mai mult. Trebuie să analizăm și să vedem cum am primit golul, ce s-a întâmplat la pauză„.

Returul e miercuri, de la ora 21:30, la Belgrad, live pe PRO TV și în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează gravitatea ripostei ruse
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează gravitatea ripostei ruse
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Ce avere a ajuns să aibă milionarul român care e co-proprietarul celui mai tare restaurant din Dubai: Am făcut multe greşeli
Ce avere a ajuns să aibă milionarul român care e co-proprietarul celui mai tare restaurant din Dubai: Am făcut multe…
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
UNGARIA se zdruncină din temelii. Se pregătește opțiunea NUCLEARĂ
UNGARIA se zdruncină din temelii. Se pregătește opțiunea NUCLEARĂ
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×