Șumudică anunță că transferurile sunt ca și făcute: „De Amorim și Alibec ajung la Steaua”

Deși până acum au existat două runde de negocieri eșuate, Marius Șumudică anunță că în cele din urmă jucătorii De Amorim (23 de ani) și Alibec (24 de ani), vor ajunge în cele din urmă la Steaua.
Șumudică anunță că transferurile sunt ca și făcute: "De Amorim și Alibec ajung la Steaua"

Deși până acum au existat două runde de negocieri eșuate, Marius Șumudică anunță că în cele din urmă jucătorii De Amorim (23 de ani) și Alibec (24 de ani), vor ajunge în cele din urmă la Steaua.

Antrenorul giurgiuvenilor a precizat că cele două prți au ajuns aproape de un numitor comun, iar transferurile urmează să se realizeze în orele următoare, mai ales că cluburile s-au pus de acord asupra sumei de transfer încă de săptămâna trecută.

„De Amorim și Alibec sunt foarte aproape să plece. Ori amândoi, ori niciunul. Așa știu eu. Și azi puteau semna, dar sunt mici diferențe de opinie în ceea ce privește partea materială și contractele individuale. Înainte era o discrepanță mare, dar acum sunt diferențe mici și cred, din ce știu și de la jucători, că pleacă”, a spus Șumudică la Dolce Sport.

Inițial, Becali le oferise celor doi salarii mai mici decât cele încasate la Astra, plusând la capitolul bonusuri. La ultima întâlnire i-a anunțat pe Alibec si De Amorim că este dispus să le achite un salariu egal cu cel încasat în prezent la echipa giurgiuveană. Ambii țintesc însă spre înțelegeri de aproximativ 15.000 de euro pe lună și sunt deciși să nu semneze dacă Steaua nu le va satisface pretențiile.

„Alibec îmi cere 100.000 de euro la semnătură și vrea contract pe trei ani. Păi, la Becali nu merge așa! Trebuie să semneze pe cinci ani. Eu îl iau să îl vopsesc, să-l vând mai departe și cu ce mă aleg după trei ani? Cu taxe, salarii și cu suma plătită Astrei nu am profit”, declara Becali, evident deranjat, în urmă cu două zile.

Enervat că ambii fotbaliști au refuzat și vineri dimineața oferta Stelei, patronul Gigi Becali a plecat la mare cu familia. El nu va fi prezent nici la meciul de sâmbătă, dintre Steaua și CFR Cluj.

 1,4 milioane de  euro va încasa Astra pentru transferul celor doi jucători, dacă aceștia se vor înțelege în cele din urmă cu Steaua

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro