Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Accidentare horror pentru Florin Gardoș. Românul nu va mai juca în 2015. Prima reacție a lui Ronald Koeman

Accidentare horror pentru Florin Gardoș. Românul nu va mai juca în 2015. Prima reacție a lui Ronald Koeman

Accidentare horror pentru Florin Gardoș. Românul nu va mai juca în 2015. Prima reacție a lui Ronald Koeman

O veste cutremurătoare vine din Anglia, acolo unde Florin Gardoș a suferit o accidentare extrem de gravă la genunchi și se pare că va lipsi între șase și șapte luni de pe gazon.

Fundașul român, care fusese adus de Southampton vara trecută de la Steaua, spera să prindă un post în primul 11 al „Sfinților” în acest sezon, mai ales după plecarea lui Toby Alderweireld la Tottenham.

Din păcate pentru Gardoș, acesta se pare că nu va mai putea juca în 2015, revenirea lui pe gazon fiind preconizată pentru 2016.

Și pentru Ronald Koeman, această veste a picat ca un trăznet, mai ales că își spunea speranțele în fundașul român, iar acum cere neapărat transferul a cel puțin doi fundași centrali.

„Vești foarte triste. Gardoș e un jucător tânăr care se afla la al doilea sezon la Southampton, iar atunci când ești nevoit să pierzi șase sau șapte luni din cauza unei asemenea accidentări, toată lumea este dezamăgită. Acum prioritatea este să mai aducem unul sau doi fundași centrali”, a spus Koeman.

În aceste condiții, Gardoș va rata și meciurile din campania de calificare ale naționalei României din preliminariie pentru Euro 2016.

11 apariții a avut Gardoș pentru Southampton în sezonul trecut


 

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro