Adio, Rapid? Moraru se gândește să vândă clubul, dezamăgit de tot ce se întâmplă în Giulești

Adio, Rapid? Moraru se gândește să vândă clubul, dezamăgit de tot ce se întâmplă în Giulești
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valerii Moraru se gândește să renunțe la Rapid, anunță DigiSport. El se gândește tot mai serios să le cedeze gratis acțiunile fanilor, dezamăgit de tot ce se întâmplă la clubul din Giulești.

La fix un an de când a intrat pe fir în negocierile dintre Adrian Zamfir și Angelo Massone și l-a convins pe acționarul de atunci al formației din liga secundă să îi cedeze acțiunile, Moraru vrea să se retragă.

Cu el la timonă, giuleștenii au retrogradat în a doua divizie, iar acum lucrurile sunt departe de a intra pe făgașul normal. Toți antrenorii contactați pentru a prelua echipa au spus un categoric „Nu”, ultimul pe listă fiind chiar copilul de suflet al Rapidului, Adrian Iencsi. Nimeni nu are încredere în proiectul din Grant, cu atât mai puțin suporterii, care, potrivit sursei citate, au început să facă presiuni mari. Moraru a discutat cu aceștia și le-a spus că este dispus să le cedeze lor acțiunile gratis, după ce le-a dat „verde” pentru numirea unui antrenor și unui președinte în Grant.

Probabil este doar o nouă manevră a lui Moraru de a atrage atenția asupra sa și a obține clemență din partea fanilor, însă nu este exclus ca acționarul chiar să își dorească să cedeze clubul, conștient că sunt șanse mici să facă performanță în Giulești.

  • După afaceri derulate în Rusia și Republica Moldova în anii 90” în domeniul băuturilor alcoolice, Moraru a cumpărat în anul 2000 primele acțiuni la Bere Azuga, devenind în 2006 acționar majoritar. În 2009 a vândut 70,7% din acțiuni către Ursus Breweries pentru 7,15 milioane de euro. În 2012 Valerii Moraru, cel care deține fabrici de apă minerală și o firmă de transporturi era cotat de presa economică în topul primilor 300 de milionari din România cu o avere de aproximativ 35 de milioane de euro.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
UNGURII au dat deja ordinul. Șoferii români care AU INTERZIS peste graniță. Se aplică de astăzi, 27 aprilie
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează bolile de inimă
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele