Rapid are antrenor! Adi Iencsi va prelua banca tehnică. Prezentarea oficială, luni de la ora 16:00

Refuzat de Vasile Miriuță și Petre Grigoraș, finanțatorul giuleștean a fost nevoit să se reorienteze. Cu doar câteva zile înaintea reunirii lotului, Valerii Moraru a decis, la insistențele lui Daniel Pancu, să meargă pe mâna lui Iencsi, fostul fundaș central care a jucat timp de opt sezoane în Giulești.
Rapid are antrenor! Adi Iencsi va prelua banca tehnică. Prezentarea oficială, luni de la ora 16:00

Adrian Iencsi e noul antrenor al Rapidului, după o ultimă rundă de negocieri purtată vineri dimineața cu Valerii Moraru și Daniel Pancu.

Refuzat de Vasile Miriuță și Petre Grigoraș, finanțatorul giuleștean a fost nevoit să se reorienteze. Cu doar câteva zile înaintea reunirii lotului, Valerii Moraru a decis, la insistențele lui Daniel Pancu, să meargă pe mâna lui Iencsi, fostul fundaș central care a jucat timp de opt sezoane în Giulești.

Iencsi, în vârstă de 40 de ani, a semnat un contract pe un an, cu opțiune de prelungire pe încă doi, va primi un salariu de 3.000 de euro de lună, aproape de două ori mai mic decât cel cerut de Grigoraș și va avea ca obiectiv promovarea în Liga 1 încă din primul sezon. Prezentarea oficială va avea loc luni, de la ora 16:00, la Pro Rapid.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]