Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Totul despre colegii mei! Dinamo 1991-1992. Adi Matei: „Demollari ar fi și acum titular la Dinamo”. „China” Jercălău, poliglotul Kadar și calitățile lui Nelson Mensah. Cum i-a scăzut glicemia lui Cadete în meciul cu Sporting | VIDEO ProSport LIVE

Totul despre colegii mei! Dinamo 1991-1992. Adi Matei: „Demollari ar fi și acum titular la Dinamo”. „China” Jercălău, poliglotul Kadar și calitățile lui Nelson Mensah. Cum i-a scăzut glicemia lui Cadete în meciul cu Sporting | VIDEO ProSport LIVE

Invitat la emisiunea ProSport LIVE de joi dimineața, Adrian Matei (47 de ani) a răspuns provocării ProSport și și-a caracterizat în trei cuvinte foștii colegi din pozele afișate pe plasmă. Dacă în cursul dimineții v-am prezentat modul în care fostul stoper i-a descris pe coechipierii de la Steaua, acum a venit rândul "etichetelor" pentru jucătorii din Șoseaua Ștefan cel Mare, în sezonul 1991-1992, la finele căruia echipa lui Florin Halagian a cucerit titlul de campioană.

Invitat la emisiunea ProSport LIVE de joi dimineața, Adrian Matei (47 de ani) a răspuns provocării ProSport și i-a caracterizat în câteva cuvinte pe foștii colegi din pozele afișate pe plasma din studio. Dacă în cursul dimineții v-am prezentat modul în care fostul stoper i-a descris pe coechipierii de la Steaua, acum a venit rândul unei alte incursiuni în trecut. Adi Matei, fost jucător la Dinamo (1989-1994), a subliniat câteva trăsături ale fotbaliștilor formației din Șoseaua Ștefan cel Mare, în sezonul 1991-1992, la finele căruia echipa lui Florin Halagian a cucerit titlul de campioană. În acel sezon, Gabor Gerstenmajer a devenit golgheterul Diviziei A.

Sebastian Moga (44 de ani): „Tehnic, viteză bună, dar visător”.

Tom Cristea (51 de ani): „Veteranul echipei la vremea respectivă. Era oportunist, a marcat foarte multe goluri din poziții pe care numai el le gândea. Și o făcea foarte bine”.

Daniel Timofte (47 de ani, foto): „Foarte tehnic, dar totodată și foarte visător. În opinia mea, Daniel e unul dintre cei mai buni jucători pe care i-a avut România. Dar i-a lipsit determinarea”.


Adrian Matei (47 de ani)  e caracterizat de jurnalistul Matei Udrea, prezent în studio: „Mă aflam în tribune la meciul cu Sporting Lisabona (n.r. – Cupa UEFA 1991-1992, turul 1, 1-0 pentru Sporting în Portugalia, 2-0 la București pentru Dinamo, după prelungiri. Goluri Gerstenmajer) și ataca Dinamo, faza se juca spre careul portughezilor. În partea cealaltă, dintr-o dată, unul dintre atacanții adversarilor, Cadete, a căzut și nu știa nimeni ce s-a întâmplat. Adi Matei îi dăduse un pumn”

Adi Matei începe să râdă și intervine: „Asta presupui tu, Matei! I s-a făcut rău, i-a scăzut glicemia. Eram doi fundași foarte agresivi, eu și Mihali”

Echipa lui Dinamo în returul cu Sporting. Stelea – Kadar, Mihali, Matei, M. Pană – C.Pană, Cheregi, Gerstenmajer, D. Munteanu – Demollari, Moga


Leo Grozavu (47 de ani, foto): „Foarte tehnic, agresiv, dar nu avea viteză ca mine și ca Mihali. Dar avea plasament mai bun ca amândoi”.

Gheorghe Mihali (51 de ani): „Agresiv, determinat, de cursă lungă”.

Ovidiu Hanganu (45 de ani): „Golgheter înăscut, șut extraordinar și o prietenie foarte bună cu Timofte’.

Marius Cheregi (47 de ani): „Tehnic, capacitate mare de efort și bun la capitolul atmosferă”.

Florin Prunea (47 de ani): „Talentat, nu prea muncitor, dar foarte talentat și totodată un tip autoritar”.

Florin Tene (46 de ani, foto): „Foarte muncitor, un tip mai retras, dar foarte determinat când ajungeai cu el la limită”.

Perlat Musta (56 de ani, Albania): „Era mai retras, era foarte apropiat doar de Demollari. În schimb, era foarte petrecăreț”.

Gabor Gerstenmajer (47 de ani):  „Oportunist. Mi-a plăcut la el faptul că era foarte apropiat de colegii lui de etnie maghiară”.

Zoltan Kadar (49 de ani): „Foarte preocupat, vorbea vreo patru limbi străine și era un tip foarte muncitor”

Dorinel Munteanu (47 de ani): :”Determinat, familist, alergător de cursă lungă”.

Tibor Selymes (45 de ani): „Tehnic, viteză bună, petrecăreț”.

Sulejman Demollari (51 de ani, Albania, foto): „Tăcut, retras, foarte modest. Demollari ar juca și acum titular la Dinamo dacă ar veni în România”.

Costel Pană (49 de ani): „Alergător, preocupat și relaționa foarte bine”.

Nelson Mensah (41 de ani, Ghana): „Dotat, era cam prima rezervă pentru postul de atacant”.

Marian Pană (46 de ani): „Un tip modest, dispus să iasă în evidență prin evoluțiile lui, determinat”.

Marius Priseceanu (44 de ani): „Foarte tehnic și visător”.

Vasile Jercălău (47 de ani): „Făcuse parte din generația care se calificase în Serbia, la Campionatul European U 18. Ne-am calificat după ce am eliminat în preliminarii Cehoslovacia, URSS și Turcia (n.r. – la Euro, în sferturi, România – Germania 0-3, iar în meciul pentru locurile 5-8, România – Iugoslavia 0-5). Un mic afacerist, > îi spuneam noi. El era precum chinezii. Alerga mult și șuta foarte bine la poartă”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]