Daniel Pancu este noul președinte al Rapidului! Valerii Moraru: „E cea mai bună soluție pentru acest post”

Daniel Pancu, retras din activitate la finalul sezonului precedent, a fost instalat, miercuri, în funcția de președinte al grupării FC Rapid, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, acționarul majoritar al clubului giuleștean, Valerii Moraru.
Daniel Pancu este noul președinte al Rapidului! Valerii Moraru: "E cea mai bună soluție pentru acest post"

Daniel Pancu, retras din activitate la finalul sezonului precedent, a fost instalat, miercuri, în funcția de președinte al grupării FC Rapid, a declarat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, acționarul majoritar al clubului giuleștean, Valerii Moraru.

„Am bătut palma cu Daniel Pancu. Începând de astăzi este noul președinte al Rapidului. Este cea mai bună soluție pentru acest post la Rapid”, a spus Moraru, pentru MEDIAFAX.

Oficialul rapidist a menționat că este exclus ca Daniel Pancu să mai joace, chiar dacă echipa va evolua în sezonul următor în Liga a II-a. „Pancu s-a retras din activitate. Nu va mai juca, acum este președinte”, a adăugat Valerii Moraru.

Daniel Pancu, jucător care a evoluat de cinci ori în cariera sa pentru Rapid, va împlini 38 de ani la 17 august, iar la finalul sezonului trecut a anunțat că se va retrage din activitate. Atacantul a mai evoluat în cariera sa la formațiile Politehnica Iași, Cesena, Beșiktaș, Bursaspor, Terek Groznîi, CSKA Sofia și FC Vaslui.

Formația Rapid a retrogradat la finalul ediției 2014-2015 a Ligii I, iar antrenorul Cristiano Bergodi și majoritatea jucătorilor din lot au refuzat prelungirea contractelor care expirau în această vară. Reunirea lotului pentru începerea pregătirilor este programată pentru 20 iulie.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro