Adio, Steaua! Încă un jucător, tras „pe linie moartă” de Rădoi. Pariul lui Mihai Stoica poate părăsi definitiv echipa

Adio, Steaua! Încă un jucător, tras
  • Publicat:
  • Actualizat:

După Vâlceanu și Pârvulescu, împrumutați la nou promovata FC Volunari, Steaua se pregătește de o altă plecare: Gabi Matei va fi mai mult ca sigur împrumutat.

Gabi Matei (25 ani) se pregătește să își facă bagajele, nici Rădoi neurmând a îi acorda vreo șansă în Ghencea. Împrumutat în returul ediției trecute la Brașov, fundașul dreapta va avea aceeași soartă și acum, dacă nu cumva pe adresa clubului va veni o ofertă de transfer definitiv.

Steaua are betonată partea dreaptă a apărării, acolo unde l-a adus pe Alcenat și unde Râpă a impresionat în ambele partide de pregătire din Austria. În plus, Luchin, Papp și chiar Varela pot acoperi banda, astfel că Rădoi nu are vreun motiv să îl păstreze în lot pe Matei.

De altfel, el nici nu a făcut deplasarea în cele două cantonamente de până acum, aflându-se la București, unde se recuperează. Fundașul a acuzat o lovitură puternică la genunchi, nu la cel la care a fost operat, în meciul CSU Craiova – FC Brașov (0-1), din returul campionatului și nu dorește să riște nimic pentru a fi apt la startul noii stagiuni.

Îi întinde Pandurii o mână de ajutor?

Oficialii campioanei au încercat să îl trimită pe Matei „pachet” la Voluntari, alături de ceilalți steliști, însă nou promovata nu a fost de acord cu această mutare. Nu pentru că nu ar fi crezut în valoarea fotbalistică a fundașului, ci pentru că se temeau de starea lui de sănătate. În aceste condiții, Matei își va găsi cu greu o echipă în Liga 1, dar salvarea ar putea veni de la fostul său club, Pandurii.

Edi Iordănescu îl cunoaște bine de pe vremea când antrena în Ghencea și are încredere că Matei nu este un jucător terminat. În plus, gorjenii nu au prea multe variante pentru banda dreaptă. Ungurușan a ajuns la 32 de ani și evoluțiile sale sunt tot mai nesigure, în timp ce fotbalistul testat până acum în amicale pe postul de fundaș de bandă – Trifu – este la origini mijlocaș dreapta.

„Sper să mi se dea și mie o șansă să joc, dacă nu, voi alege o altă echipă la care să evolueaz pentru că am nevoie de jocuri, nu să stau pe margine”
Gabi Matei, într-un interviu pentru ProSport în urmă cu ceva mai bine de o lună

10 meciuri, toate ca titular, a jucat Gabi Matei pentru FC Brașov. El a luat și două cartonașe roșii în acest retur, în meciurile cu Ceahlăul și CSU Craiova

Sosit în 2011 în Ghencea de la Pandurii, Matei a apucat să evolueze în doar 7 partide oficiale pentru Steaua, două sezoane ratându-le complet din cauza accidentărilor. Totuși, el s-a bucurat întotdeauna de sprijinul lui Mihai Stoica, cel care a insistat pentru transferul lui și care a crezut tot timpul că Matei poate pune capăt șirului de ghinioane

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Simona Halep SCHIMBĂ REGULILE în lumea tenisului. Decizie radicală după verdictul TAS
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…