Tibor Selymes: „Este nevoie de multă răbdare, sunt mulți jucători noi la echipă”

Antrenorul echipei Petrolul Ploiești, Tibor Selymes, a declarat, miercuri, că este nevoie de multă răbdare din partea conducerii clubului și a suporterilor, deoarece sunt mulți jucători noi la formația prahoveană.
Tibor Selymes: "Este nevoie de multă răbdare, sunt mulți jucători noi la echipă"

Antrenorul echipei Petrolul Ploiești, Tibor Selymes, a declarat, miercuri, că este nevoie de multă răbdare din partea conducerii clubului și a suporterilor, deoarece sunt mulți jucători noi la formația prahoveană.

„Este nevoie de multă răbdare, atât din partea conducerii, cât și din partea suporterilor. Sunt mulți jucători noi la echipă și timpul de pregătire este foarte scurt. Avem la dispoziție trei săptămâni în care noi trebuie să formăm o echipă, să închegăm niște relații de joc. Am discutat acest lucru și în întâlnirea pe care am avut-o cu suporterii. Până la plecarea în cantonamentul din această vară mai aștept vreo trei jucători, un fundaș central, un mijlocaș central și un atacant. Toto Tamuz are un program de pregătire separat, el fiind în recuperare după accidentarea suferită”, a spus Selymes.

Petrolul și-a prezentat, miercuri, la un hypermarket din Ploiești, echipamentul de joc pentru sezonul 2015-2016. Suporterii au putut vedea, cele două modele pe care „lupii” le vor purta în partidele următoare: tricoul galben, cu pătrățele albastre, pentru întâlnirile de pe teren propriu, și cel violet, ca variantă de rezervă pentru confruntările din deplasare.

Ambele modele sunt disponibile la vânzare, în magazinul oficial al FC Petrolul Ploiești, amplasat la Stadionul Ilie Oană, precum și la standul din incinta hypermarketului Carrerour Ploiești. Prețul unui tricou este de 150 de lei, pentru adulți, și 120 de lei, pentru copii, iar cel al unui trening este de 380 de lei.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]