Replica lui „Insane Usain” se lasă așteptată: Bolt câștigă, dar nu strălucește la etapa Diamond League de la New York. 61 de sutimi întârziere față de timpul de referință al sezonului

Replica lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sprinterul jamaican Usain Bolt (28 de ani) a preferat și la etapa de Diamond de la New York, ca și la concursul de la finalul lunii mai, de la Ostrava, să ia startul în cursa de 200 de metri, departe de competiția puternică, Tyson Gay (32 de ani) și Nesta Carter (29 de ani) fiind înscriși la cursa de 100 de metri. Recordmenul mondial la 100 și 200 de metri s-a impus fără probleme sâmbătă, în fața unui sportiv de 19 ani din Anguilla, Zharnel Hughes, beneficiarul unei burse de pregătire în țara natală a „Fulgerului” Bolt, însă cu un timp modest, 20,29 – performanță cu mai mult de o jumătate de secundă mai slabă decât referința sezonului 2015, aparținându-i lui Justin Gatlin.

2015 rămâne un sezon fără timpi senzaționali în dreptul jamaicanului: Bolt nu a reușit să coboare nici la 100 de metri sub bariera de zece secunde, nici la 200 de metri sub limita de 20 de secunde, spre deosebire de concurenții direcți. Usain Bolt nu a fost mulțumit de evoluția sa, declarând pentru Associated Press: „Nu știu ce s-a înâmplat. Nu pot să explic, dar a fost chiar rău. Cred că a fost una dintre cele mai prost alergate turnante din viața mea”.

10,12 este cel mai bun timp reușit în 2015 de Usian Bolt, pe distanța de 100 de metri, la Rio de Janeiro (Jockey Clube).

20,13 este cel mai bun timp reușit de Bolt în acest sezon, în cursele de 200 de metri, la Ostrava

19,68 este season-best-ul din 2015, pe distanța de 200 de metri, timp reușit luna trecută, de americanul Justin Galtin, la etapa Diamond League de la Eugene

9,74 este cel mai bun timp pe suta de metri, în 2015, performanța aparținându-i tot lui Gatlin (în concursul de la Doha)


9,58 e recordul mondial la 100 m – Usain Bolt, Berlin 2009

19,19 e recordul mondial la 200 m – Usain Bolt, Berlin, 2009


Americanul Tyson Gay a câștigat la fotofiniș cursa-regină de la 100 de metri, în 10,12.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…