Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Primul jucător transferat de ASA sub comanda lui Dan Petrescu. „M-am entuziasmat când am aflat că el va fi antrenor”

Primul jucător transferat de ASA sub comanda lui Dan Petrescu. „M-am entuziasmat când am aflat că el va fi antrenor”

ASA Târgu Mureș a început campania de transferuri, chiar dacă Dan Petrescu va semna abia astăzi noul contract de antrenor principal. "Bursucul" a discutat însă despre achiziții la negocieri și se pare că și-a dat acordul pentru aducerea lui Dan Bucșa
Vlad Măcicășan
  • Mijlocașul Dan Bucșa (26 ani), ultima dată jucător în prima ligă din Ungaria, la ETO Gyor, s-a înțeles cu ASA Târgu Mureș și va fi primul fotbalist transferat de vicecampioana Ligii 1 în această vară.
  • Fostul jucător al lui Dinamo sau „U” Cluj va fi declarat liber de contract după ce echipa din Gyor a fost retrogradată din pricina problemelor financiare.

ASA Târgu Mureș a început campania de transferuri chiar dacă Dan Petrescu va semna abia astăzi noul contract de antrenor principal. „Bursucul” a discutat însă despre achiziții la negocieri și se pare că și-a dat acordul pentru aducerea lui Dan Bucșa. Mijlocașul central s-a înțeles verbal cu mureșenii încă de la finalul campionatului, iar în această seară va fi prezent la reunirea lotului.

Bucșa a mai jucat în Liga 1 pentru Dinamo și „U” Cluj, iar în ultimul sezon a evoluat la Gyor, sub comanda lui Vasile Miriuță. Echipa maghiară a fost însă retrogradată din motive financiare, iar jucătorii vor fi declarați liberi de contract. „Mă prezint de astăzi la antrenamente la ASA. Impresarul meu a negociat cu cei de la ASA încă de când au început problemele la Gyor și am bătut palma, în principiu. Aștept actele de la federația maghiară. Pot să mă antrenez și să joc meciuri amicale până atunci. Am fost foarte fericit să aflu că Dan Petrescu va fi antrenor. Sper să realizăm lucruri frumoase și să colaborăm bine”, a spus Dan Bucșa pentru ProSport.

10 partide a jucat Dan Bucșa în returul campionatului maghiar, pentru ETO Gyor.

61 de meciuri are la activ mijlocașul de 26 de ani, în Liga 1.

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro