Anunțul făcut de Mircea Lucescu: „E ultimul an la Șahtior”. De ce a semnat prelungirea contractului

Mircea Lucescu a vorbit deschis despre situația de la Șahtior Donețk, echipă cu care mai are încă un an de contract. Antrenorul român a precizat că prelungirea contractului a făcut-o încă din urmă cu an. "Il Luce" a recunoscut și faptul că sezonul care urmează va fi ultimul pe banca echipei din Ucraina.
Anunțul făcut de Mircea Lucescu: "E ultimul an la Șahtior". De ce a semnat prelungirea contractului
  • Mircea Lucescu a vorbit deschis despre situația de la Șahtior Donețk, echipă cu care mai are încă un an de contract. Antrenorul român a precizat că prelungirea contractului a făcut-o încă din urmă cu an. „Il Luce” a recunoscut și faptul că sezonul care urmează va fi ultimul pe banca echipei din Ucraina.

„Prelungirea cu Șahtior am semnat-o anul trecut, nu acum. Am făcut atunci acest lucru pentru a da un semnal jucătorilor, mai ales brazilienilor, să le arăt că eu cred în echipă, cred în performanță. Anul trecut, pe 15 iunie, președintele mi-a propus să prelungim contractul și am acceptat. Acum pot spune că e ultimul an de contract la Șahtior. Nu e în caracterul meu să abandonez o situație delicată, nefavorabilă pentru marea performanță. Sunt și alte aspecte, mai sunt și obligațiile morale, față de public, față de președinte”, a spus Lucescu pentru Dolce Sport.

Când a fost întrebat dacă acesta ar putea fi ultimul an din antrenorat, Mircea Lucescu a ezitat să ofere un răspuns ferm. „Dacă este ultimul an de antrenorat? Nu pot să fac o astfel de apreciere, vom vedea”, a mai spus Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu o antrenează pe Șahtior Donețk din 2004. El a câștigat de opt ori titlul în Ucraina, cinci Cupe ale Ucrainei, șase Supercupe și Cupa UEFA în 2008/2009.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]