Zidane a prefațat finala Ligii. Tot Madridul e îmbrăcat în alb-negru, „trădătorul” Morata e iar idol în capitala Spaniei: „Ne-a eliminat, dar acum îi ținem strâns pumnii”

Zidane a prefațat finala Ligii. Tot Madridul e îmbrăcat în alb-negru,
  • Publicat:
  • Actualizat:

De două ori finalist cu Juventus în Liga Campionilor, Zinedine Zidane va fi, bineînțeles, ca toți fanii Realului, suporterul „Bătrânei Doamne” în finala de diseară (ora 21:45) contra Barcelonei.

Cei cinci ani petrecuți de magicianul francez la Torino nu pot fi uitați. Cu titlul de campion mondial în buzunar, Zizou a trăit două dintre cele mai mari dezamăgiri în tricoul alb-negru, când echipa sa a fost învinsă în ultimul act al Champions League de Dortmund (1996) și Real Madrid (1997). Seria neagră a lui Juve s-a prelungit și în 2003, când a pierdut la penalty-uri finala cu Milan, astfel că acum a sosit vremea revanșei, crede fostul „Balon de Aur”, care în cele din urmă și-a trecut în vitrina de trofee și Liga, dar în tricoul Realului (2002, când, în ultimul act cu Leverkusen, a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria finalelor Ligii).

În Marca, ziarul de casă al Realului (formație de care Zizou e încă legat, fiind antrenor la echipa secundă), francezul a prefațat partida de diseară.

Sunt bucuros că Juventus a ajuns din nou în finală. Au trecut atâția ani fără un ultim act de cupă europeană…Am jucat cinci ani acolo și nu am cum să fiu altfel decât fericit că se vor lupta pentru cel mai important trofeu din fotbalul inter-cluburi. Juve are jucători fantastici, Pirlo, Pogba sau Tevez pot juca la orice club din lume„, a spus Zidane pentru sursa citată.

În semifinalele competiției, Real a fost eliminată chiar de un fost jucător: Alvaro Morata, care nu a avut loc la Madrid de tridentul Bale – Benzema – C.Ronaldo. Vârful lui Juve a marcat atât în tur cât și în retur și i-a interzis grupării blanco visul de a-și apăra trofeul cucerit în fața lui Atletico, în mai 2014.

Dacă în urmă cu aproximativ o lună Morata era un adevărat „demon” pentru toată suflarea madrilenă, de această dată de el se leagă toate speranțele blanco pentru ca marea rivală, Barcelona, să nu își treacă în palmares a cincea Cupă/Ligă a Campionilor.

Sper ca Morata să își continue forma fantastică. A avut un an fantastic și ar fi un mod fabulos să încheie sezonul ridicând trofeul Ligii Campionilor deasupra capului. Ne-a eliminat, dar acum îi ținem pumnii strânși pentru a învinge în finală„, a mai punctat Zidane.

Finala Ligii Campionilor, dintre echipa italiană Juventus Torino și formația spaniolă FC Barcelona, se va disputa sâmbătă, de la ora 21.45, la Berlin.

Echipele probabile:

Juventus

Buffon – Lichtsteiner, Barzagli, Bonucci, Evra – Pirlo, Pobga, Marchisio – Vidal – Tevez, Morata

Barcelona

Ter Stegen – Dani Alves, Pique, Mascherano, Jordi Alba – Busquets, Rakitic, Iniesta – Suarez, Messi, Neymar

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare