Falub recunoaște superioritatea Stelei, dar se teme că „U” s-ar putea desființa: „Sper să nu ajungem la faliment”

După jumătate de secol, "U" a bifat o nouă finală d
Falub recunoaște superioritatea Stelei, dar se teme că "U" s-ar putea desființa: "Sper să nu ajungem la faliment"

După jumătate de secol, „U” a bifat o nouă finală de Cupa României, însă studenții nu au reușit să se impună, Steaua dovedindu-se o nucă prea tare.

Ultimul act a fost la discreția lui Adi Popa&Co, care s-a impus cu 3-0, lucru recunoscut doar parțial de tehnicianul Adrian Falub. Acesta a opiniat că echipa sa a făcut o primă parte bună, dar a recunoscut că victoria adversarilor nu poate fi pusă sub semnul întrebării.

„Prima repriză a fost echilibrată, dar în a doua Steaua a dominat copios. Îi felicit pe adversari pentru victorie, au meritat-o din plin. Noi am făcut o nouă finală după 50 de ani, era normal să ne fie greu. Cred că puteam face mai mult decât am făcut până acum, dar având în vedere situația în care suntem, era greu„, a spus Falub la final.

Referindu-se la situația extrem de dificilă de la club, care este în insolvență și are conducerea în „exil”, după ce Walter a fugit din țară pentru a scăpa de autorități, tehnicianul a punctat: „Vom vedea ce va fi. Sper ca acest club să nu dispară, pentru că situația este foarte grea. Nu avem finanțator, avem datorii mari, lucrurile sunt foarte grave. Sper să nu ajungem la faliment„.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]