GENIAL | Cernat a vrut să înscrie golul campionatului în meciul cu ASA Târgu Mureș

GENIAL | Cernat a vrut să înscrie golul campionatului în meciul cu ASA Târgu Mureș

Meciul de la Târgu Mureș, dintre ASA și Oțelul Galați, decisiv pentru stabilirea titlului în Liga 1, a conținut un lung șir de faze spectaculoase în prima repriză.

După ce Mureșan a reușit să deschidă scorul pentru gazde în minutul 39 din lovitura de la 11 m obținută de Bumba, gălățenii au mers firesc la mijlocul terenului pentru a reîncepe jocul. Ce a urmat a fost un moment de magie declanșat de stângul lui Cernat. Iorga a mișcat ușor mingea, iar căpitanul Oțelului a șutat de la 50 metri spre poarta lui Stăncioiu. Fostul portar de la Sportul și CFR a fost prins pe contre pied inițial, dar s-a redresat la timp și a plonjat spectaculos ca un acrobat de circ. A scos mingea de la vinclu cu vârful degetelor, iar mingea s-a dus în corner. La 5 minute distanță, Cernat a tras din nou de la mare distanță, însă Stăncioiu s-a aflat la post. „Am avut câțiva băieți interesanți: Zicu, Cernat…”, spunea Gheorghe Hagi într-un interviu pentru ProSport atunci când a fost chestionat pe tema jucătorilor care ar fi putut să-i calce pe urme.

Miercuri, în partida Chiajna – Petrolul (3-2), Adrian Cristea a reușit un golazo de la 25 metri, șut cu stângul în diagonală, în vinclul porții lui Pecanha.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]