Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Vlad Munteanu a demisionat din funcția de administrator special al Universității Cluj

Vlad Munteanu a demisionat din funcția de administrator special al Universității Cluj

Administratorul special al clubului Universitatea Cluj, Vlad Munteanu, a anunțat că demisionează din funcție.
Vlad Munteanu a demisionat din funcția de administrator special al Universității Cluj

Administratorul special al clubului Universitatea Cluj, Vlad Munteanu, a anunțat că demisionează din funcție.

Vlad Munteanu consideră că plecarea sa de la Universitatea poate fi în beneficiul clubului, mai ales după ultima perioadă în care a fost contestat de suporteri. Oficialul formației clujene a comentat și situația echipei, rămasă fără finanțarea omului de afaceri Florian Walter. „Este o decizie dificil de luat, dar cred că e spre binele Universității. Aș fi vrut să rămân la U și în Liga a II-a sau în orice eșalon ar ajunge echipa, decizia nu e legată de ratarea obiectivului și retrogradare. Simt că sunt vinovatul de serviciu, orice aș face, dar înțeleg supărarea suporterilor. Sunt conștient că am făcut și greșeli, mi le asum. Echipa a fost într-o situație dificilă, a apărut și situția domnului Walter, un om care a sprijinit enorm acest club în ultimii șase ani„, a spus Munteanu.

Acesta le-a mulțumit antrenorilor Adrian Falub și Cristi Pojar pentru faptul că au preluat echipa într-o perioadă delicată, după două înfrângeri consecutive în debutul returului. „Falub, Pojar, alături de întregul staf, merită toate aprecierile pentru că au preluat echipa și au luptat până în ultima secundă. Sunt bucuros că am avut ocazia să colaborăm„, a mai spus Vlad Munteanu.

El va rămâne în funcție până la convocarea unei noi Adunări Generale a Creditorilor, așa cum prevede legea insolvenței.

Vlad Munteanu a fost numit în funcția de administrator special în luna noiembrie a anului 2013.

Universitatea Cluj a retrogradat matematic în Liga a II-a în urma înfrângerii, 1-2, suferite în deplasare, cu Oțelul Galați, în meciul din etapa a XXXIII-a a Ligii I. Clujenii vor mai disputa două partide în acest sezon: miercuri, pe teren propriu, cu Ceahlăul, în ultima etapă a Ligii I, iar duminică, pe Arena Națională, în finala Cupei României, contra formației Steaua București.

sursa: Mediafax

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro