Săpunaru recunoaște discuțiile cu un club din Serie A: „Sunt ceva negocieri cu Udinese, dar nu am semnat nimic”

Fundașul Cristian Săpunaru a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că există negocieri privind un transfer al său la clubul italian Udinese din vară, dar a precizat că nu a semnat nimic și se concentrează pe ultimele trei partide pe care Rapid le are de disputat până la finalul Ligii I.
Săpunaru recunoaște discuțiile cu un club din Serie A: "Sunt ceva negocieri cu Udinese, dar nu am semnat nimic"

Fundașul Cristian Săpunaru a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că există negocieri privind un transfer al său la clubul italian Udinese din vară, dar a precizat că nu a semnat nimic și se concentrează pe ultimele trei partide pe care Rapid le are de disputat până la finalul Ligii I.

„Nu am semnat cu Udinese, nu sunt jucătorul celor de la Udinese. Sunt ceva negocieri, dar sub nicio formă nu am semnat cu acea echipă. Voi vedea când se va termina campionatul. Deocamdată sunt jucătorul Rapidului și îmi doresc să ajut această echipă să rămână în Liga I”, a spus jucătorul giuleștean.

Referitor la revenirea sa în lotul echipei naționale, Săpunaru a afirmat că evoluțiile sale în tricoul formației Rapid au arătat că merită să joace din nou pentru prima reprezentativă. „E o bucurie în primul rând, dar mai sunt câteva meciuri de jucat, nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Îmi doresc foarte mult să joc la echipa națională, îmi doresc foarte mult să ajut echipa națională. Sunt fericit că m-am întors la națională mai ales într-un astfel de moment. Pentru că eu spun că și evoluțiile mele de la Rapid au demonstrat că merit”, a menționat fundașul.

În ceea ce privește meciul cu CS Universitatea Craiova de duminică, Săpunaru a precizat că este obligatoriu ca Rapid să câștige cele trei puncte puse în joc. „Va fi un meci greu, știm foarte bine ce adversar va veni în Giulești și ce antrenori au. Sunt trei puncte de care avem foarte mare nevoie care ne-ar menține șansele de a rămâne în Liga I. Sperăm să câștigăm și să mergem mai departe în această luptă nebună pentru salvare. Sunt puține puncte (n.r. – până la linie), dacă se vor juca toate meciurile ca până acum, presupun corect, eu cred că Rapid ar putea să rămână în Liga I. E greu, dar sperăm ca la final să fim toți fericiți și să ne salvăm”, a adăugat el.

Echipa Rapid întâlnește, duminică, de la ora 21.00, pe teren propriu, formația CS Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro