Ancelotti, împăcat cu evoluția Realului din Liga Campionilor: „Echipa a muncit mult, nu li se poate reproșa nimic jucătorilor”

Redactor:
Leila Bolat
Ancelotti, împăcat cu evoluția Realului din Liga Campionilor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul Carlo Ancelotti a declarat, miercuri seară, după ce Real Madrid a ratat calificarea în finala Ligii Campionilor după manșa retur cu Juventus Torino, scor 1-1, că elevii săi au muncit mult și nu li se poate reproșa nimic, informează uefa.com.

„Echipa a luptat din greu, a muncit mult și a jucat bine. Nu li se poate reproșa nimic. Suntem triști, dar trebuie să ne gândim la următoarele două meciuri și să încheiem sezonul bine. Apoi vom discuta. Nu a lipsit cine știe ce în această seară (n.r – miercuri seară), doar mici detalii. Nici nu prea am avut noroc. Dacă regret ceva, este faptul că am jucat prima manșă într-un mod care nu ne este caracteristic. Dar le mulțumesc jucătorilor mei pentru că au dat totul. Am avut multe șuturi spre poartă, nu multe pe poartă. Poate cu puțin mai multă prospețime am fi fost mai eficienți”, a spus Ancelotti.

Formația italiană Juventus Torino s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, miercuri, în deplasare, scor 1-1 (0-1), cu echipa spaniolă Real Madrid, deținătoarea trofeului, în manșa secundă a semifinalelor competiției.

În tur, în urmă cu o săptămână, Juventus Torino s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, astfel că a câștigat întâlnirea cu scorul general de 3-2.

Miercuri, pentru Juventus Torino a marcat Morata, în minutul 57, iar pentru Real Madrid a înscris Cristiano Ronaldo, în minutul 23, din penalti.

În finala Ligii Campionilor, care va avea loc la 6 iunie, la Berlin, Juventus Torino va întâlni echipa spaniolă FC Barcelona, care a trecut, cu scorul general de 5-3, de formația germană Bayern Munchen

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri