Dinu Gheorghe nu e entuziasmat după victoria cu Viitorul: „O să-l felicit pe Rednic după ce va câștiga un trofeu”

Dinu Gheorghe nu e entuziasmat după victoria cu Viitorul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic a debutat cu o victorie pe banca lui Dinamo în al treilea său mandat în „Ștefan cel Mare”. Dinamo a obținut primul succes în confruntările cu Viitorul, „câinii” reușind să învingă echipa lui Hagi cu 2-0.

Dinu Gheorghe, noul președinte din „Groapă” nu este foarte entuziasmat după primul meci și spune că îl va felicita pe Rednic după ce va câștiga primul trofeu.

„Deocamdată nu am de ce să mă felicit. Să ridice un trofeu deasupra capului și atunci ne felicităm. Am decis să rezolvăm lucrurile acum pentru că e bine și pentru Rednic. Sper că am început de acum pregătirea pentru sezonul viitor. Eu am mare încredere că Mircea e exact ce trebuia la momentul ăsta pentru Dinamo”, a declarat Dinu Gheorghe la finalul meciului cu Viitorul.

Dinamo a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa FC Viitorul, într-un meci contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I, primul pentru antrenorul Mircea Rednic de la numirea pe banca tehnică a dinamoviștilor.

Golurile au fost marcate de Alexe ’63 și Bunoza ’70.

În minutul 48, Traian Marc a apărat o lovitură de la 11 metri executată de Mitrea și acordată după un fault al portarului dinamovist asupra lui Benzar.

0-1: Marius Alexe a marcat după o pasă de la Marius Niculae

0-2: Bunoza a majorat diferența cu un șut de la aproximativ 40 de metri

Dinamo a obținut astfel prima victorie în confruntările cu FC Viitorul. În precedentele cinci partide, două s-au încheiat la egalitate, iar în celelalte trei s-a impus FC Viitorul.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Rusia ar putea lovi în 90 de minute. Rachetele n-ar putea fi evitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×