Fanii Petrolului își amenință jucătorii: „Dacă bateți sau faceți egal cu ASA Târgu Mureș, să aveți grijă prin oraș pe unde mergeți”

Fanii Petrolului își amenință jucătorii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patru etape au mai rămas până la finalul sezonului, unul în care ASA Tg. Mureș se află la doar două puncte distanță de Steaua FCSB, iar dacă elevii lui Gâlcă stau la mâna mureșenilor, iar cei ai lui Ciobotariu sunt obligați să câștige toate cele 12 puncte rămase în joc, lupta la titlu, dar și la retrogradare pare să fie decisă de Petrolul Ploiești.

Antrenați acum de Mihai Teja, ploieștenii nu au nicio miză în acest sezon. În insolvență, fără drept de participare în cupele europene, cu Geraldo și Teixeira dați afară de la echipă, aceștia vor juca în ultimele patru etape cu Universitatea Cluj, Concordia Chiajna, dar și ASA Tg. Mureș. Cunoscuți pentru implicarea la echipă, suporterii le-au transmis un mesaj jucătorilor Petrolului, manifestându-și, pe o rețea de socializare, dorința ca echipa să nu o facă campioană pe Steaua FCSB: „Aviz „petroliștilor” de la echipă: dacă bateți sau faceți egal cu Tg. Mureș, apoi să aveți grijă prin oraș pe unde mergeți! Cum ați vândut meciurile cu Rapid, Iași, Pandurii, Viitorul + altele, la meciul cu ASA vrem să o furmă, că deja ne-am obișnuit”, au scris aceștia vehemenți, anunță sportonlineph.ro.

Mircea Rednic, fostul antrenor al Petrolului Ploiești, acum la Dinamo, a oferit și el o declarație interesantă la finalul meciului cu Oțelul Galați. Întrebat despre partida cu ASA Tg. Mureș, Rednic a spus următoarele: „Cei de la Steaua să-și vadă de ale lor, s-ar putea să aibă parte de o surpriză la ASA. Dar acum să vedem ce își doresc și suporterii”.

Meciul dintre ASA Tg. Mureș și Petrolul Ploiești se va disputa pe 16 mai, de la ora 21:00.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare